Bunică înjunghiată în gât de nepotul de 9 ani. Anchetatorii au fost şocaţi când au aflat ce l-a scos pe copil din minţi

O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani a fost înjunghiată mortal, marţi, în locuinţa sa din Capitală. Incidentul a fost anunţat printr-un apel la 112 de nepotul femeii în vârstă de 9 ani, anunţă reprezentanţii Poliţiei Capitalei. Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Din primele informaţii, se pare că băiatul s-a enervat că bunica nu l-a mai lăsat la calculator. 

RomaniaTV.net
29 mai 2018, 13:10
Bunică înjunghiată în gât de nepotul de 9 ani. Anchetatorii au fost şocaţi când au aflat ce l-a scos pe copil din minţi

O bunică de 70 de ani a fost înjunghiată în zona gâtului de nepotul în vârstă de 9 ani. Ulterior, minorul ar fi sunat la 112 pentru a cere sprijin medical. Bătrâna era singură în casă cu copilul când între ei a izbucnit un conflict. Potrivit România TV, tragedia s-a produs după ce bunica i-a interzis băiatului să mai stea la calculator. În acel moment, el s-a enervat şi a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi şi-a ucis bunica. 

Medicii au încercat în zadar să o salveze pe femeie. Mama copilul a fost audiată de oamenii legii. 

Femeia locuia în apartament cu fiica ei şi doi nepoţi. Vecinii au declarat că băiatul de 9 ani avea probleme de comportament, fiind cunoscut ca un copil violent. Părinţii copilului erau despărţiţi. 

Cazul a fost preluat de Parchetul Tribunalului Bucureşti. Anchetatorii urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs acest eveniment şi dacă minorul a avut intenţie sau a fost vorba despre un accident.