Câte Ferrari, Lamborghini şi Rolls Royce sunt înmatriculate în ROMÂNIA

Conform datelor de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în România circulă aproape 200 de modele Ferrari, 50 de Lamborghini şi 60 Rolls Royce.

14 feb. 2017, 11:44
Câte Ferrari, Lamborghini şi Rolls Royce sunt înmatriculate în ROMÂNIA

În România, la finele anului 2016 erau înmatriculate 5.470.578 de autoturisme dintre care 3.339.665 pe benzină şi 2.119.555 pe motorină, scrie Capital.

Pe segmentul de lux sunt înmatriculate 189 automobile Ferrari, 49 de Lamborghini şi 284 de Maserati. Alte mărci de lux pe care românii le pot admira pe şoselele de la noi sunt Rolls Royce – 60 de modele, Maybach – 17, Aston Martin – 76, Bentley – 295, Tesla – 26. Printre cele mai scumpe autoturisme din România se numără un McLaren 650S Spider care costă peste 300.000 euro şi un Bugatti Veyron de peste un milion de euro.