Fetiţa unui jandarm mort în accidentul cumplit din Braşov are nevoie urgentă de sânge. Apelul disperat al Jandarmeriei

Jandarmeria face apel la oameni să doneze sânge pentru fetiţa unui jandarm mort în accidentul produs sâmbătă, în localitatea braşoveană Hărman. Accidentul s-a soldat cu decesul a trei adulţi şi a unui copil.

17 dec. 2017, 08:53
Fetiţa unui jandarm mort în accidentul cumplit din Braşov are nevoie urgentă de sânge. Apelul disperat al Jandarmeriei

„Fetiţa colegului nostru, sublocotenent Cioancă Florin, decedat ieri într-un grav accident rutier produs în localitatea Harman, are nevoie urgentă de noi! Cei care doresc să ajute se pot prezenta, oriunde în ţară, la centrele locale de transfuzii, şi să doneze pentru Cioancă Miroslava, internată la Spitalul de Pediatrie Braşov. Fetiţa are nevoie de sânge grupa BIII RH Negativ. Indiferent de grupa de sânge pe care o aveţi, donarea ajută la salvarea vieţii acestui copil. Mulţumim”, arată Jandarmeria.

Un accident cumplit a avut loc sâmbătă după-amiază, în judeţul Braşov. Patru persoane, printre care şi un copil, au murit în urma unui accident în care au fost implicate patru maşini.