Filme româneşti premiate la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo

Publicat: Vineri, 17 August 2018 09:07 // Actualizat: Vineri, 17 August 2018 09:07 // Sursa: romaniatv.net

"Lemonade", de Ioana Uricaru, a câştigat premiul "Inima oraşului Sarajevo" pentru cel mai bun regizor, iar filmul regizat de Florin Şerban, ''Dragoste 1. Câine'', a obţinut Premiul Reţelelor de Cinematografe de Artă din Europa (CICAE) şi Cineeuropa, premii acordate de Asociaţia cineaştilor bosniaci, iar "Zavera", de Andrei Gruzsniczki, a câştigat TRT Award în cadrul galei de decernare a premiilor ediţiei a 24-a a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo.

Foto: imdb.com

Pentru pelicula "Lemonade", producţie România, Canada, Germania, Suedia, Ioana Uricaru a primit un premiu în valoare de 10.000 de euro, scrie News.ro

Turnat în America de Nord, "Lemonade" este inspirat de un articol de presă şi spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală care se vede nevoită să-şi confrunte propria proiecţie despre visul american cu realitatea de pe teren. După premiera de la Berlin, thrillerul a atras distribuitori din toată lumea, fiind achiziţionat spre distribuţie în China, Grecia, Iugoslavia, Israel, Franţa, Canada şi Germania.

Ioana Uricaru semnează şi scenariul peliculei filmate în Montreal (Canada), în vara anului trecut. Regizorul Cristian Mungiu este producător, prin Mobra Films, iar coproducători sunt Christoph Kukula şi Eike Goreczka pentru 42film (Germania), Yanick Létourneau pentru Peripheria Productions (Canada) şi Sean Wheelan şi Tomas Eskilsson pentru Film I Vast and Filmgate Films (Suedia).

"Dragoste 1. Câine", care deschide Trilogia Dragostei, îi are în rolurile principale pe Cosmina Stratan şi Valeriu Andriuţă şi spune povestea unui pădurar singuratic, a cărui existenţă este dată peste cap de o femeie pe care o găseşte în pădure.

Premiul TRT a fost atribuit filmului "Zavera" (România), regizat de Andrei Gruzsniczki, produs de Alexandru Teodorescu, Saga Film. 

Filmul "Aga" (Bulgaria, Germania, Franţa), regizat de Milko Lazarov, a fost desemnat "cel mai bun film" de juriul competiţiei de lungmetraj, prezidat de regizorul iranian Asghar Farhadi. Valoarea premiului este de 16.000 de euro. 

Actriţa croată Judia Franković Brdar, fotografa americană Brigitte Lacombe, Mike Goodrige, directorul artistic al International Film Festival & Awards Macao, regizoarea şi scriitoarea gerogiană Ana Urushadze au fost membrii juriului  Festivalului de Film de la Sarajevo care a avut loc între 10 şi 17 august. 

Cel mai bun actor - ''Inima oraşului Sarajevo'' a fost desemnat Leon Lucev pentru rolul din "The Load", care a primit un premiu în valoare de 2.500 de euro. Iar premiul "Inima oraşului Sarajevo" pentru cea mai bună actriţă - Zsófia Szamosi, pentru rolul din filmul "One Day". 

Cineastul turc Nuri Bilge Ceylan a fost recompensat, ăn deschiderea festivalului, cu un premiu onorific pentru "contribuţia sa excepţională" în cinematografie. 

"Inima oraşului Sarajevo" pentru "cel mai bun film studenţesc" a revenit peliculei "Last Call", Ungaria, regizat de Hajni Kis. 

"Inima oraşului Sarajevo" pentru "cel mai bun documentar" a fost atribuit peliculei "Srbenka", Croaţia, regizat de Nebojša Slijepčević.

Premiul pentru drepturile omului - "Araf", Turcia, Grecia, Bosnia şi Herţegovina, regizat de Didem Pekün. 

La ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Sarajevo au fost prezentate 266 de filme din 56 de ţări. Şapte filme româneşti au fost selectate în competiţiile de lungmetraj şi scurtmetraj, iar cineaşti români au fost invitaţi în programele CineLink, Docu Rough Cut Boutique şi Talents Sarajevo din cadrul evenimentului.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
festivalul de film sarajevo Florin Şerban ioana uricaru lemonade
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6635
RON
16 Nov
noapte 4 °
zi 5 °
Ultimele joburi adaugate
24 H