Firmele pot cere de astăzi statului bani nerambursabili, bugetul disponibil este unul dintre cele mai mari: peste 172 milioane euro

Firmele mici și mijlocii pot solicita de astăzi statului între 200.000 de euro și 1 milion de euro, ca ajutor nerambursabil, pentru investiții în active corporale noi, precum construirea și extinderea spațiilor de producție, dotări cu mobilier, echipamente informatice și birotică, precum și pentru investiții în realizarea de instrumente de comercializare on-line. Bugetul total al programului finanțat din fonduri UE depășește 172 milioane euro.

23 feb. 2017, 10:03
Firmele pot cere de astăzi statului bani nerambursabili, bugetul disponibil este unul dintre cele mai mari: peste 172 milioane euro

Finanțarea nerambursabilă pe care firmele o pot primi de la stat va acoperi până la 60-70% din valoarea proiectului, scrie profit.ro.

Cererea de încasare a banilor poate fi depusă pe parcursul următoarelor șase luni, până pe 23 august.

Citeşte şi Grindeanu, după ce a spus că absorbţia pe fondurile europene a fost zero în 2016: Trebuie să rectific: a fost 0,04%

Pentru a primi banii, firmele trebuie să lucreze de cel puțin un an, să nu fi avut activitatea suspendată temporar, să fi înregistrat profit în anul fiscal anterior, să fi înregistrat un număr mediu de cel puțin 3 salariați în anul fiscal anterior.

Toate condițiile și detaliile proiectului sunt disponibile AICI și AICI.