Fiul lui Adrian Iovan, de NECONSOLAT după moartea tatălui său. Uite cât de bine seamănă cu pilotul FOTO

Fiul lui Adrian şi al Romaniţei Iovan este de neconsolat după moartea tatălui său. Creatoarea de modă face tot posibilul pentru a-l face pe Albert să depăşească mai uşor acest moment greu, însă pe chipul copilului se poate citi o tristeţe nemărginită.

RomaniaTV.net
29 apr. 2014, 15:00
Fiul lui Adrian Iovan, de NECONSOLAT după moartea tatălui său. Uite cât de bine seamănă cu pilotul FOTO

Albert Iovan a rămas, la doar 7 ani, fără tată, iar tristeţea i se citeşte pe chip, deşi de la tragedia în urma căreia pilotul Adrian Iovan şi-a pierdut viaţa au trecut deja mai bine de trei luni.

Romaniţa Iovan a postat, recent, pe Facebook, o fotografie în care Albert apare cuminte pe un tobogan, ţinând în braţe o minge de baschet, dar copilul nici nu s-a sinchisit să zâmbească în faţa camerei foto.

„Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore de catre oameni care nici nu te cunosc (Octavian Paler)”, este citatul care însoţeşte imaginea cu fiul creatoarei de modă şi al pilotului Adrian Iovan, care şi-a pierdut viaţa pe 20 ianuarie, când un avion BN2 cu care transporta de la Bucureşti la Oradea o echipă de medici ce urma să participe la o operaţie de prelevare de organe a aterizat forţat, din cauza givrajului, în munţii Apuseni. Adrian Iovan a murit din cauza leziunilor suferite, după ce a rămas încarcerat în cabina piloţilor, în condiţiile în care de la prăbuşire şi până la sosirea primilor salvatori au trecut mai bine de şase ore.