Florentin Dumitru, ŞEF la Primăria Bucureşti. Cu ce se ocupă ACUM fostul fotbalist de la STEAUA

Florentin Dumitru, fostul fundaş dreapta al celor de la Steaua, este acum directorul uneia din cele 22 de firme înfiinţate de Gabriela Firea, care au înlocuit firmele private de prestări servicii.

13 oct. 2017, 07:49
Florentin Dumitru, ŞEF la Primăria Bucureşti. Cu ce se ocupă ACUM fostul fotbalist de la STEAUA

Florentin Dumitru, fost jucător la Steaua, club patronat de naşul Gabrielei Firea, Gigi Becali, conduce Compania Municipală Sport Pentru Toţi din cadrul Primăriei Capitalei, unde a fost angajată şi Alina Laufer, soţia lui Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul Mediului de Afaceri, scrie Adevărul.

Florentin Dumitru are 40 de ani şi a devenit cunoscut mai ales după ce s-a transferat de la Astra la Steaua, în 2000. A jucat în Ghencea până în 2006, apoi a mai trecut pe la Jiul Petroşani, FC Naţional, Concordia Chiajna şi Petrolul Ploieşti. S-a retras în 2012. A adunat şi 17 selecţii la echipa naţională, însă n-a reuşit să înscrie niciun gol.

Cele 22 de companii au cheltuit deja peste 118 milioane de euro, deşi n-au nici măcar un an de funcţionare. O parte însemnată din aceşti bani s-a dus pe salarii, având în vedere că remuneraţia lunară medie este de 5.136 lei.