Florian Bodog: Gândim un alt sistem de rezidenţiat: medicii să rămână în spitalul în care optează pentru post

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat luni seară că pentru anul viitor se are în vedere un alt sistem de rezidențiat, astfel încât medicul să-și poată face rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post.

29 aug. 2017, 06:45
Florian Bodog: Gândim un alt sistem de rezidenţiat: medicii să rămână în spitalul în care optează pentru post

„Deja sunt medici care doresc să se întoarcă în țară. Am să vă dau un exemplu dintre cei care m-au contactat direct pe mine: este un chirurg pe chirurgie toracică, chiar șef de clinică, care dorește să se întoarcă acasă. Pentru acest tip de solicitări noi am înființat un centru de resurse umane, care, la momentul de față, are o radiografie clară a ocupării cu personal medical a tuturor spitalelor din România. Încercăm să-i atragem. Eu zic că pachetul salarial care va intra de la 1 ianuarie 2018 este unul atractiv și pe care puține țări din Europa îl asigură. Dar, în același timp, trebuie să le asigurăm și un climat de siguranță, să aibă condiții de muncă”, a declarat ministrul Sănătății, potrivit Agerpres.

Întrebat de ce medicii nu sunt atrași cu oferte cum ar fi cele referitoare la case sau terenuri pentru a profesa în locurile din țară unde nu sunt suficiente cadre medicale, Florian Bodog a spus că există astfel de soluții, dar rezultatele nu sunt foarte bune.

Bursele medicilor rezidenţi vor fi plătite în continuare la nivelul de 670 de lei lunar

„Există astfel de soluții și administrațiile locale au posibilitatea legală să facă acest lucru și chiar se întâmplă. Însă, rezultatele nu sunt foarte bune. Cred că aceste politici de a le oferi locuință, eventual de a le plăti chiria sau de a le pune la dispoziție un teren, cred că nu sunt suficiente. Ele trebuie dublate de celelalte măsuri de care am vorbit”, a afirmat ministrul.

Florian Bodog a spus că a constatat că la 100 de km de Capitală sunt spitale care nu au medici.

„Pentru anul acesta nu se poate schimba sistemul de rezidențiat, însă pentru anul următor gândim un alt sistem de rezidențiat, în care rezidentul să fie angajat în spitalul județean, să-și poată face rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post. (…) Cred că dacă rezidentul lucrează în spitalul în care urmează să-și ocupe postul, se obișnuiește cu comunitatea, poate se căsătorește, poate se îndrăgostește de oameni, de locuri”, a arătat ministrul sănătății.

Potrivit lui Bodog, cele mai mari probleme cu medicii există în sudul țării, dintr-o primă estimare realizată de centrul de resurse umane.

„Nu pe toate specialitățile, însă avem probleme pe pediatrie, radiologie și imagistică, medicină internă, terapie intensă. Această analiză va avea repercusiune directă asupra numărului de locuri la rezidențiat care se vor scoate în acest an. Voi urmări personal ca la rezidențiat să se scoată pentru aceste specialități posturi. Pachetul salarial pentru rezidenți este generos, va fi și mai generos începând cu 1 ianuarie anul viitor. Acești rezidenți își doresc să fie respectați, să știe că atunci când termină specialitatea, găsesc un loc de muncă în România. E un paradox că există aceste spitale apropiate de București și totuși nu se duc. (…) Consider că ar fi mult mai bine dacă rezidenții ar fi mult mai repede integrați în activitatea spitalului județean în care urmează să lucreze. Și în acest an, după examenul de specialitate, am discutat în cadrul ministerului să avem și examenul de ocupare de posturi la nivel național. Să luăm toate posturile, spitalele care doresc, noi le organizăm, poate în paralel cu examenul de specialitate, în așa fel încât ți-ai terminat examenul de specialitate, poftim, ai loc de muncă”, a spus Florian Bodog.

În altă ordine de idei, ministrul a dat asigurări că Agenția Națională a Medicamentului supraveghează și, prin sondaj, verifică medicamentele, concentrațiile acestora, modul în care se produc și dacă se respectă toate regulile.