Anchetă la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu, după ce au apărut imagini cu instrumente vechi şi ruginite

Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj vor desfăşura o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, la solicitarea ministrului Sănătăţii, după ce în presă au apărut imagini din maternitatea spitalului, cu instrumente vechi şi ruginite pe care medicii sunt nevoiţi să le folosească, dar şi cu pături sau prosoape puse în geam de pacienţi pentru a nu intra frigul.

14 dec. 2017, 09:16
Anchetă la maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu, după ce au apărut imagini cu instrumente vechi şi ruginite

„Florian Bodog, ministrul Sănătății, a cerut de urgență inspectorilor sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj să efectueze o misiune de control la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu, urmare a informațiilor apărute în mass-media cu privire la maternitatea din această unitate sanitară”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății (MS).

Inspectorii sanitari vor verifica condițiile igienico-sanitare și de acordare a asistenței medicale în spital, în special în cadrul secției de Obstetrică-Ginecologie, și vor prezenta conducerii MS un raport cu privire la situația existentă, se precizează în comunicat.

Solicitarea unui control la Spitalul din Târgu-Jiu vine după ce presa a scris şi a prezentat imagini cu pacienţi care sunt nevoiţi să pună în geam, în saloane, pături, cearşafuri sau prosoape pentru a împiedica frigul, iar medicii lucrează cu instrumente vechi şi ruginite.

Consiliul Judeţean Gorj spune că ar avea fonduri pentru reabilitarea secţiilor, dar că nu s-a prezentat nimeni la licitaţii.