Florian Bodog: Politica mea guvernamentală e centrată pe pacienţi. Voi pleca de la Ministerul Sănătăţii când va fi altfel

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat vineri, la Bacău, că politica sa guvernamentală este centrată pe pacient și că va demisiona "în momentul în care la Ministerul Sănătății va fi o altă agendă".

19 mai 2017, 09:59
Florian Bodog: Politica mea guvernamentală e centrată pe pacienţi. Voi pleca de la Ministerul Sănătăţii când va fi altfel

„După cum știți, am mers prin spitale și fără să fiu invitat și o să merg în continuare pentru că îmi place să vorbesc cu oamenii și vreau să văd care sunt problemele acestora. Politica mea guvernamentală este centrată pe pacienți. Nu este o declarație politică. Eu când spun acest lucru … o spun, și o cred, și o simt. În momentul în care la Ministerul Sănătății va fi o altă agendă, voi pleca de acolo”, a afirmat Bodog.

Acesta a subliniat că principalele probleme din spitale sunt legate de schemele de personal, însă și-a manifestat convingerea că acestea vor fi rezolvate „datorită politicilor salariale” pe care Guvernul le aplică din acest an.

Bodog a participat, vineri, la ședința comună a Consiliului Județean și a Consiliului Local Bacău în care s-a discutat aprobarea acordului de cooperare în vederea găsirii celor mai bune soluții pentru asigurarea complementarității Spitalului Județean de Urgență Bacău și Spitalului Municipal Bacău.