Florile de tei reglează bătăile inimii

Îți bate inima ca și cum ar vrea să-ți sară din piept? Nu este cazul să te sperii de aceste bătăi neregulate, numite palpitații, dar nici să le tratezi cu indiferență.

RomaniaTV.net
21 mai 2018, 08:30
Florile de tei reglează bătăile inimii

Palpitațiile sunt reprezentate prin percepția conștientă a bătăilor inimii. Pot fi resimțite ca lovituri ușoare în piept și accelerări sau încetiniri neașteptate ale ritmului cardiac.

Anxietatea, stresul, nivelul scăzut de zahăr din sânge, consumul de alcool, nicotina şi cofeina ar putea fi unele dintre motivele pentru care inima îţi bate cu putere sau își rărește bătăile.

Palpițatiile intense pot fi însoțite de dureri în zona pieptului, amețeli, o presiune puternică în zona cefei și brațelor. În aceste cazuri, vizitele la medic sunt obligatorii.

În mod normal, inima unui adult pulsează cu 60 –100 de bătăi pe minut,însă, în anumite situaţii, pulsul se accelerează, și astfel apar palpitaţiile.

Infuzie din flori de tei

Opărește 1 lingură de flori de tei uscate de tei, timp de 5-10 minute, în apa clocotită. După răcire, strecoară și îndulcește cu miere. Bea 2 căni pe zi.

Citeşte şi Socata, băutură naturală cu efecte miraculoase. Tu ştii ce bebeficii are pentru organism? Iată câteva reţete

Infuzie de talpa-gâștei

Opărește 1 linguriţă rasă de plantă uscată, timp de 10 minute, într-o cană de apă clocotită. Bea 3 căni de ceai pe zi, îndulcit cu miere. Plantei i se mai spune și „doctorul cardiacilor”. Principiile sale active stabilizează ritmul cardiac, previn apariția extrasistolelor și întăresc inima.

Tinctură de valeriană

Macină 20 g de rădăcină de valeriană în râșnița de cafea. Toarnă peste aceasta 100 g de alcool de 70 de grade și lasă la macerat, 1 săptămână, perioadă în care agiți vasul de câteva ori pe zi. Strecoară lichidul și păstrează la rece, în sticle mici, de culoare închisă. Din această tinctură ia, de 2-3 ori pe zi, câte 15-20 picături. Preparatele cu valeriană sunt contraindicate copiilor sub 18 ani, hipotensivilor şi persoanelor care urmează un tratament cu sedative şi tranchilizante.

Infuzie de unguraş

Toarnă o cană de apă clocotită peste 1 linguriţă de plantă uscată, acoperă cu un capac şi lasă la infuzat 1 oră. Zilnic, sunt indicate câte 3 căni de infuzie, iar ultima se bea seara, înainte de culcare. Preparatele din unguraş tratează şi afecţiunile căilor respiratorii.

Infuzie de degețel roșu

Peste o lingură de frunze proaspete toarnă 180 ml de apă clocotită și lasă la infuzat aproximativ 30 de minute. După răcire, îndulcește cu miere și bea 2 căni pe zi. Planta are o acțiune calmantă la nivel cardiac.

Bine de știut!

O salată de fructe, în care adaugi câte o lingurță de cătină şi hibiscus (hibiscus sabdariffa), te protejează de afecţiunile cardiace.

Află cum să faci faţă unui atac de panică AICI.