Florin Busuioc a făcut infarct în timpul unui spectacol la Craiova. Actorul operat la Craiova, transferat cu elicopterul la Bucureşti

Publicat: Marţi, 06 Noiembrie 2018 23:14 // Actualizat: Miercuri, 07 Noiembrie 2018 14:21 // Sursa: romaniatv.net

Florin Busuioc a făcut infarct în timpul unui spectacol, pe scena Filarmonicii "Oltenia", în timpul spectacolului Central Park.  Actorul a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde, după ce medicii l-au resuscitat de trei ori, a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Miercuri, actorul va fi transferat la Institutul Clinic Fundeni, în Bucureşti.

UPDATE Florin Busuioac va fi transferat miercuri la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, după ce medicii au reuşit să-l stabilizeze după operaţia suferită marţi seară, informează România TV.

Transportul se face cu un elicopter SMURD.

________

UPDATE Medicul care l-a operat pe Florin Busuioc, Paul Traşcă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că actorul a ajuns în stare foarte gravă la spital, unde a mai suferit încă 3 stopuri cardiace. Întrebat despre starea lui Florin Busuioc după operaţie, medicul a declarat că actorul este stabil din punct de vedere cardiologic, iar totul depinde acum de recuperarea neurologică.

"Florin Busuioc a suferit un infarct, era undeva la Filarmonica din Craiova, din câte am înţeles. Era la un spectacol. A suferit un infarct, urmat de un stop cardiac, a fost resuscitat destul de repede de colegii de la Urgenţe, i-a fost administrat un tratament trombolitic. A fost adus în departamentul de urgenţă al spitalului din Craiova. Aici a făcut încă trei stopuri cardiace, care s-au resuscitat, s-a pus problema transportului la Bucureşti, dar din păcate, condiţiile atmosferice nu au permis zborul cu elicopterul pentru că era ceaţă. Starea hemo-dinamică era una foarte gravă. Era un şoc cardiogen, tensiune 6, era intubat, ventilat mecanic", a declarat doctorul Paul Traşcă, pentru MEDIAFAX.

Întrebat despre starea lui Florin Busuioc după operaţie, medicul a declarat că actorul este stabil din punct de vedere cardiologic, iar totul depinde acum de recuperarea neurologică.

„A fost o mobilizare generală, zeci de oameni participanţi la această operaţie, toată cardiologia, tot serviciul, în afară de şeful de secţie. Tot Serviciul de la Urgenţă, la ATI. S-a montat stentul. Rezultatul angiografic este unul foarte bun. Din păcate a stat foarte mult în stop cardiac, iar acum totul depinde de recuperarea neurologică. Cordul este stabil. Nu aş putea să vă spun cât timp a stat în stop. Ei spun că a ajuns destul de repede La UPU şi chiar înainte au fost date indicaţii prin telefon", a mai spus medicul.

Medicul primar, specializat in chirurgie interventionala Paul Traşcă şi doctorul Eugen Ţieranu, rezident în ultimul an, sunt cei doi doctori care s-au ocupat de cazul lui Florin Busuioc. Cei doi l-au operat pe Florin Busuioc şi i-au montat un stent, aceasta fiind prima intervenţie de acest fel făcută la Craiova, până acum, pentru astfel de intervenţii, pacientul fiind trimis la Bucureşti cu un elicopter.

UPDATE reacţia PRO TV: "Colegul nostru, Florin Busuioc, a trecut, marţi seara, prin clipe grele, iar acum se afla internat în spital. Actorul a suferit un infarct la scurt timp după încheierea unui spectacol susţinut pe scenă “Filamonicii Oltenia”, din Craiova.

Colegii au sunat rapid la 112, iar la faţa locului a sosit un echipaj SMURD care l-a transporatat de urgenţă la spitalul din Craiova.

Acolo a fost băgat imediat în sala de operaţie, unde o echipă de medici i-a montat un stent.

Din fericire, colegul nostru a trecut cu bine peste operaţie, iar în prezent se află la terapie intensivă. Va rămâne în continuare internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova”, au scris cei de la PRO TV pe site


UPDATE: Florin Busuioc se află acum în afara oricărui pericol, medicii efectuând o operaţie minim invazivă, pentru montarea unui stent.

"Operaţia a fost o reuşită, i s-a montat un stent şi acum pacientul este în afara oricărui pericol. În legătură cu celelalte detalii, familia nu îmi permite să dau nicio declaraţie. Important este însă că totul s-a terminat cu bine", a declarat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenta Craiova, potrivit Mediafax.

UPDATE: Actorul este supus unei intervenţii chirurgicale de montare a unui stent.

"Este deja în sala de intervenții. Este o intervenţie coronariană pentru montarea unui stent, nu e o operație propriu-zisă. Nu se pune problema transferului", a declarat Raed Arafat.

Ştirea iniţială:

Florin Busuioc se afla în sala Filarmonicii Oltenia din Craiova, unde juca în spectacol Central Park. Busu a început să se simtă rău, chiar în timp ce era pe scenă.

A fost chemată o ambulanță SMURD, iar acestuia i s-a acordat îngrijiri la fața locului. Ulterior, Florin Busuioc a fost traportat de urgență la unitatea primiri urgență a Spitalului Județean din Craiova.

"Confirm faptul că Florin Busuioc a suferit un infarct. Nu ştiu exact în ce stare mai e, dar ştiu că a fost resuscitat şi că starea lui nu e una bună. Voi reveni cu detalii ulterior", a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, Cristina Geormaneanu.

Starea actorului este foarte gravă, acesta fiind resuscitat de trei ori. Se pare că prezentatorul TV are nevoie de un stent, iar medicii se pregătesc să-l opereze. Echipa care efectuează operația este formată din doi medici tineri, unul venit din București și unul din Târgu-Mureș, care s-au transferat recent la spitalul din Craiova, unde s-a deschis un centru de cardiologie. Potrivit unor surse medicale, şeful Secţiei de Cardiologie şi-a închis telefonul.

"Da (a suferit un infarct-n,.r.), a intervenit SMURD-ul. A fost resuscitat, iar acum este îngrijit la spital. Momentan e la Spitalul Judeţean de urgenţă din Craiova", a declarat, pentru MEDIAFAX, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Medicii au încercat chiar să-l transfere la București. Acest lucru nu este posibil, însă, deoarece starea sa nu este încă una stabilă, iar elicopterul SMURD nu a putut decola din cauza vremii nefavorabile.

Citeşte şi: Florin Busuioc. "O să dispar de la TV...."

Florin „Busu" Busuioc, născut în 1962, la Hunedoara, este un actor român și prezentator al rubricii "Vremea" din cadrul Știrilor Pro TV. În 2010, a fost desemnat de către Societatea Europeană de Meteorologie ca cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa.

A debutat în televiziune în 5 decembrie 1996 cu emisiunea Dăruiești și câștigi la Pro TV. Astfel, în perioada 17-24 decembrie, Florin Busuioc, gazda emisiunii, prezintă cazurile unor copii talentați, dar cu posibilități materiale precare, copii cărora alți oameni au decis să le ofere ajutor.

3 Comenteaza // Vezi comentarii
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
07 nov 07:08
Răspunde | Votează email -1 email
Maria
La insp a zis ca tb sa completeze züge,trenuri sau extrase din cap ca-mi disparuse formularul din dosar.La o cafenea era un afis Weihnachten wurde getroffen si era un afis cu o cafea pusa pe ziare cu stiri negative despre cineva.Cineva a zis ca din extrasele din mine si-a facut alimente in magazin-si niste elevi cred ca au zis....ca iata ca nu pe noi ne-au intalnit ci pe doamna din extrasele careia isi fac lucrurile de care au nevoie.
07 nov 12:32
Votează email 0 email
DIDI
Măi Jorea. Iar ți-ai luat tratamentul pentru ,,sandilită” cu alcool în loc de apă ?
07 nov 06:23
Răspunde | Votează email -1 email
Maria
Am luat treipizza de la supermarket pe care scria pizza turcesti ,trei pizza ,trei euro .Pe coperta aratau foarte frumos si cand am deschis erau trei turtecu ceva deasupra care parea un fel de bulion cuniste rotunduri albe.Am pus-o la cuptor sa se coaca si a iesit ceva ce nu se putea manca, a trebuit sa le arunc.
1
EUR
4.6480
RON
10 Dec
noapte 0 °
zi 5 °
Ultimele joburi adaugate
24 H