Florin Ţurcanu: Fenechiu va conduce PNL Iaşi din închisoare

Vicepreşedintele PNL, Florin Ţurcanu s-a declarat convins vineri că fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, va conduce, în continuare, PNL Iaşi din spatele gratiilor, potrivit Agerpres. Reamintim, Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul 'Transformatorul'.

31 ian. 2014, 18:36
Florin Ţurcanu: Fenechiu va conduce PNL Iaşi din închisoare

Acesta consideră că noua conducere a PNL Iaşi va avea nevoie de sfaturile lui Fenechiu, pe care le-ar putea obţine fie prin vizite la penitenciarul în care acesta va ajunge, fie printr-un schimb de scrisori.

‘Să îi dea Dumnezeu putere! Eu îl cunosc pe el ca om şi sunt convins că îi vor fi de partea lui familia şi colegii din Iaşi. Aşa cum a trecut viaţa, aşa va trece şi necazul pentru el. Sunt convins că PNL va fi condus din umbră tot de el, la Iaşi’, a afirmat Ţurcanu.

Relu Fenechiu a fost condamnat joi, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare. Imediat după anunţarea sentinţei, acesta a demisionat din PNL.

VEZI SI:

Ponta: Îmi pare foarte rău, din punct de vedere uman, de Fenechiu. A fost un ministru bun VIDEO