FNME: Mitingul cu 5.000 de mineri programat pentru 24 mai, la Bucureşti, nu va mai fi organizat

Federaţia Naţională Mine Energie nu va mai organiza mitingul de la Bucureşti, programat pentru 24 mai şi la care erau aşteptaţi 5.000 de mineri, preşedintele FNME, Marin Condescu, spunând că a luat această decizie după ce reprezentanţii ANRE au promis că "doleanţele" ortacilor vor fi rezolvate.

16 mai 2013, 18:45
FNME: Mitingul cu 5.000 de mineri programat pentru 24 mai, la Bucureşti, nu va mai fi organizat

Preşedintele FNME, Marin Condescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că au fost anulate şi pichetările minerilor din faţa sediului Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie, care erau anunţate să fie organizate zilnic, până în 20 mai, scrie Mediafax.

„Din 14 mai am organizat, zilnic, pichetarea sediului ANRE din Bucureşti cu câte 100 de membri de sindicat, pentru a atrage atenţia asupra problemelor pe care le generează reglementările Agenţiei faţă de termocentralele din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Reprezentanţii noştri au avut, zilnic, întâlniri cu cei ai ANRE şi, acum, (n.r. – joi) am încheiat o minută prin care ne sunt rezolvate doleanţele”, a afirmat Condescu.

El a menţionat că ANRE a promis modificarea unui ordin în baza căruia este reglementat accesul pe piaţă al producătorilor de energie, FNME luând, astfel, decizia de a-şi suspenda protestele pe o perioadă de 30 de zile.

„Nu mai facem pichetări la sediul ANRE pentru că nu mai este cazul. În acest context nici deplasarea celor 5.000 de membri de sindicat nu mai este justificată”, a mai spus Condescu.

Preşedintele FNME a precizat că suspendarea protestelor pentru 30 de zile reprezintă un răgaz acordat ANRE pentru a materializa promisiunile consemnate în minuta încheiată cu sindicatele.

Federaţia Naţională Mine Energie va începe, însă, din 20 mai, la Târgu Jiu, pichetarea celor două sedii ale Complexului Energetic Oltenia, sindicatele fiind nemulţumite de faptul că administraţia a redus, fără negocieri, salariile, în unele cazuri chiar şi la jumătate, pentru peste 1.000 de salariaţi din cadrul personalului TESA.

Marin Condescu a afirmat că, vineri, ar urma să aibă negocieri cu reprezentanţii administraţiei pe tema renunţării la reducerile salariale, el menţionând că reducerile s-au făcut abuziv, mai ales că o parte dintre angajaţii TESA, circa 150 de persoane, au fost avertizaţi din timp asupra deciziei respective.

Astfel, susţine liderul sindical, salariaţii respectivi au optat în luna februarie pentru introducerea sporurilor în salariul de bază, iar în luna martie, după încheierea noului contract colectiv de muncă, aceloraşi persoane li s-au acordat noi sporuri în baza noului document semnat de administraţie şi sindicate.

Condescu a mai spus că nu a avut cunoştinţă despre situaţia respectivă până acum, când administraţia a decis în mod unilateral să reducă salariile cu începere de la 1 aprilie.

Decizia de reducere a salariilor le-a fost comunicată angajaţilor luni, la revenirea la lucru, după două săptămâni de concediu obligatoriu acordat cu ocazia sărbătorilor pascale şi pe fondul cererii scăzute de cărbune şi energie produsă pe bază de lignit.

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, declara, luni, corespondentului MEDIAFAX că FNME a obţinut autorizaţia de la Primăria Bucureşti pentru ca, începând de marţi şi până în 20 mai, câte 100 de mineri să picheteze sediul Agenţiei de Reglementare în Energie, urmând ca în 24 mai să fie organizat un miting la care erau aşteptaţi 5.000 de mineri.

Complexul Energetic Oltenia este format din minele de lignit din Oltenia şi termocentralele de la Craiova, Rovinari şi Turceni, acestea putând asigura cel puţin o treime din necesarul de energie al ţării.