Folosirea cardului de sănătate, obligatorie de la 1 mai

Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Alin Costache, a reamintit miercuri, la Arad, că, de la 1 mai, folosirea cardului de sănătate devine obligatorie, el prezentând totodată, într-o conferință de presă, situația implementării acestuia la nivel național.

22 apr. 2015, 16:00
Folosirea cardului de sănătate, obligatorie de la 1 mai

Au mai rămas 10 zile până la demararea sistemului de plată a serviciilor medicale pe baza cardului de sănătate. Până în acest moment, la nivel național au fost distribuite 13,5 milioane de carduri. Ne-au fost returnate de către Poșta Română 500.000 de carduri pentru că adresantul nu a fost găsit din varii motive la domiciliu, mai rămânând, de asemenea, de emis alte 400.000 de carduri, acestea deservindu-i pe asigurații care au intrat în sistem din ultimul trimestru al anului 2014 până acum. Dacă, totuși, vor fi pacienți care nu vor avea card de sănătate, aceștia vor beneficia de servicii medicale în baza unei adeverințe eliberate de Casa de Sănătate”, a declarat vicepreședintele CNAS, Alin Costache.

Citeşte şi Cardul de sănătate poate fi activat şi peste doi ani

În continuare, acesta a precizat că, la Arad, a constatat că aproape toate spitalele au deja cititoare de carduri, doar Spitalul de Boli Cronice din Sefiș neavându-l încă în dotare.

Vicepreședintele CNAS a precizat că doar cardul de sănătate nu este suficient pentru ca pacienții să poată beneficia de servicii medicale, deoarece acesta nu conține datele medicale ale acestora.

Cardul de sănătate ajută doar la decontarea serviciilor medicale. Pentru accesul la istoricul medical al pacientului este nevoie de activarea Dosarului Electronic de Sănătate, lucru care însă se face doar dacă asiguratul dorește acest lucru„, a arătat Alin Costache.

Potrivit acestuia, Dosarul Electronic de Sănătate poate fi activat la cererea asiguratului de către orice operator de servicii medicale, fie că este spital, medic de familie, clinică etc. Asiguratul primește o parolă și în fiecare moment poate vedea care este starea lui medicală, de ce servicii medicale a beneficiat, ce astfel de servicii i-au fost decontate sau ce tratamente prescrise.

Citeşte şi Nu ai primit cardul de sănătate? Află AICI dacă a fost emis

Recomandăm însă activarea acestui dosar, pentru că în felul acesta medicul care consultă pacientul are acces la întregul istoric medical al pacientului și astfel are toate datele necesare pentru a alege tratamentul cel mai potrivit„, a adăugat Alin Costache, vicepreședintele CNAS.

Acesta a mai menționat faptul că Dosarul Electronic de Sănătate este un sistem care a fost implementat în urmă cu doi ani și până acum s-au înregistrat peste 6 milioane de activări.

În ceea ce privește situația la nivelul județului Arad, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Arad, Gheorghe Domșa, a precizat că, dintr-un total de aproximativ 230.000 de carduri distribuite, au fost returnate 17.000.

„Fiecare dintre noi mai pățim să nu avem buletinul la noi, dar asta nu înseamnă că actul de identitate nu există. Dacă vine cineva la spital fără card, acesta poate fi adus mai târziu de aparținători. Dacă nu are card dar este asigurat, aparținătorul sau chiar spitalul poate cere de la Casa de Sănătate adeverința de asigurat. Acesta însă are obligația ca apoi, în curs de trei luni, să își comande cardul sau adeverința de asigurat”, a adăugat Gheorghe Domșa.

Citeşte şi Modalitatea simplă prin care poţi intra în posesia cardului de sănătate. Ai de urmat doar 5 paşi