Fostul şef ANAF, Gelu Diaconu, a rupt tăcerea în dosarul fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir. O ambasadă este vizată

Declaratie senzaţionala in instanta a fostului sef al ANAF. Audiat in dosarul fostului colonel SRI Daniel Dragomir, Gelu Diaconu a confirmat, in fata judecatorilor, sub juramant, presiunile facute de fostul ambasador al Olandei asupra lui pentru facilitarea returnarii de TVA catre firmele omului de afaceri Rami Ghaziri, supranumit si "regele puilor".

RomaniaTV.net
07 dec. 2018, 17:58
Fostul şef ANAF, Gelu Diaconu, a rupt tăcerea în dosarul fostului ofiţer SRI Daniel Dragomir. O ambasadă este vizată

Fostul șef ANAF Gelu Diaconu a fost audiat în dosarul fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, și a declarat că atunci când era în funcție, ambasadorul Olandei intervenea pentru firmele omului de afaceri Rami Ghaziri. La următorul termen, fostul ministru Daniel Constantin va fi adus cu mandat.

Judecătorul a dispus, la ședința de vineri de la Curtea de Apel București, ca pentru termenul următor Daniel Constantin să fie citat „cu mandat cu aducere cu însoțitor”. De asemenea, magistratul a stabilit că Daniel Constantin va trebui să explice la termenul din 23 ianuarie de ce nu s-a prezentat vineri, sub sancțiunea amenzii. 

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2013 Rami Ghaziri i-ar fi dat lui Daniel Dragomir importante sume de bani pentru a interveni pe lângă funcționari de rang înalt. Scopul lui Rami Ghaziri ar fi fost ca firmele lui să obțină mai ușor rambursări ale taxei pe valoarea adăugată. Doi dintre aceștia sunt Gelu Diaconu, la vremea respectivă șef al Fiscului, și Daniel Constantin, pe atunci ministru al Agriculturii.

La termenul de vineri, Gelu Diaconu a recunoscut că pe vremea când conducea ANAF, ambasadorul Olandei a intervenit pe lângă el pentru a-i facilita lui Rami Ghaziri rambursarea de TVA către firmele sale, însă nu își aduce aminte cu exactitate dacă la întâlnire a participat și Daniel Dragomir.

În schimb, Gelu Diaconu a relatat că afaceristul Rami Ghaziri îl însoțea pe ambasadorul Olandei, fapt care i s-a părut la vremea respectivă „contrar uzanțelor”, mai ales că Ghaziri nu era cetățean olandez.

„Arăt că la întâlnirea din 30 mai 2014 pe care am avut-o cu ambasadorul Olandei a participat și Dragomir Daniel. Făcea parte din delegația ambasadorului, cu încă trei sau patru persoane”, a spus Gelu Diaconu.

„S-a recomandat el?”, l-a întrebat judectorul, cu referire la Daniel Dragomir.

„La întâlnirea aia erau 150 de persoane noi, eu abia îmi aduc aminte de ambasadorul Olandei. Dacă Daniel Dragomir a fost la întâlnire cu siguranță nu am schimbat un cuvânt cu el, nu îmi aduc aminte să se fi prezentat sau să îmi fi fost prezentat”, a răspuns Gelu Diaconu.

Fostul șef al ANAF a dat detalii apoi despre discuțiile cu ambasadorul Olandei, în prezența lui Rami Ghaziri.

„Singurul care a făcut o intervenție asupra mea a fost cea a ambasadorului Olandei”, a mărturisit Gelu Diaconu.

„O apeciați ca fiind legală?”, a întrebat judecătorul.

„Nu. Un subiect era legat de reforma ANAF-ului, al doilea – întârzierile ANAF la rambursarea TVA, iar al treilea excedea uzanțelor, adică prezentarea activității domnului Ghaziri. (…) Ambasadorul Olandei a vorbit despre întârzierile înregistrate de ANAF la rambursarea TVA la firmele lui Ghaziri, apoi i-a dat cuvântul acestuia. Ghaziri a vorbit două-trei minute, și-a expus nemulțumirile în legătură cu întârzierile ANAF la rambursarea TVA către firmele sale. (n.r. – Ambasadorul și Ghaziri) erau într-o mică eroare, pentru că acest demers nu avea niciun efect.(…) Eu am perceput această întâlnire cu ambasadorul Olandei ca pe o încercare a acestuia de a-i facilita lui Rami Ghaziri obținerea acelor rambursări de TVA de care era interesat”, a mai spus Gelu Diaconu.

La ieșirea din sala de judecată, Daniel Dragomir a declarat că el a stat șase luni în arest preventiv în baza denunțului formulat de Rami Ghaziri.

„Până la ambasadorul olandez, haideți să explicăm altceva: eu am fost arestat preventiv șase luni și jumtate în acest dosar pe declarația acestui evazionist, Rami Ghaziri, un infractor condamnat deja. Care spune: domnul Dragomir a făcut intervenții la șeful ANAF, Gelu Diaconu, ca să mi se dea mie nu știu ce milioane de euro înapoi. Vine șeful ANAF astăzi și spune: „N-am vorbit niciodată, n-a intervenit Dragomir, nu mi-a cerut nici direct, nici prin intermediari”. Uitați cum în țara asta un om e luat de acasă, ținut arestat, cu familia distrusă, cu imaginea și credibilitatea distruse pentru că unul vine și face o declarație”, a declarat Daniel Dragomir.

În 2015, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, acuzat că a luat mită peste 2 milioane de lei de la administratorul unor firme, Rami Ghaziri, pentru a interveni la funcţionari din Ministerul Finanţelor, ANAF şi Garda Financiară în vederea opririi unor controale sau pentru rambursări de TVA, a fost trimis în judecată de DNA.

Pe fond, Daniel Dragomir a fost achitat cu privire la acuzațiile că ar fi luat bani de la Rami Ghaziri, fiind achitat, însă a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru uz de fals.