Fostul ministru Valerian Vreme, audiat la DNA, în Dosarul „Poşta Română”

Fostul ministru Valerian Vreme a fost adiat, marți, la Direcția Națională Anticorupție într-un dosar privind Poșta Română. Potrivit unor surse judiciare, Valerian Vreme a fost audiat în calitate de martor.

09 iun. 2015, 07:00
Fostul ministru Valerian Vreme, audiat la DNA, în Dosarul „Poşta Română”

„Cred că s-au lămurit lucrurile în privinţa mea. Sunt şi dovezile că ele (felicitări de Crăciun n. red.) au fost plătite. Au fost făcute de fabrica de timbre de la Poşta Română şi au fost plătite. Există chitanţele. Aceste aspecte le-am lămurit. Lucrurile sunt în regulă acum”, a declarat Valerian Vreme la ieşirea de la DNA. 

Valerian Vreme a vorbit şi despre dosarul Microsoft. „Dosarul s-a disjuns. Eu şi fostul ministru Daniel Funeriu suntem disjunşi din dosar, dar n-am fost chemaţi încă la audieri la DNA. Suntem la dispoziţia instituţiilor statului

Numele fostului ministru Valerian Vreme apare în dosarul în care procurorii DNA l-au reținut pe 26 mai pe Marius Constantin Fecioru, fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

CITEŞTE ŞI DNA: Fostul ministru Valerian Vreme a trimis mii de felicitări electorale pe cheltuiala Poştei Române

Fostul ministru urmează să fie dea explicaţii după ce numele său a apărut în materialele procurorilor. Mai exact, conform anchetatorilor, 14.280 de felicitări de Crăciun, destinate electorilor lui Valerian Vreme din judeţul Bacău, au fost distribuite de Poşta Română.

În acest dosar penal, fostul secretar de stat Constantin Fecioru şi Mioara Pribescu, fost şef în Poşta Română, au fost plasaţi în arest la domiciliu în dosarul în care sunt acuzaţi de corupţie în legătură cu distribuirea corespondenţei fără încasarea preţului serviciului, prejudiciul fiind de peste 1,1 milioane de lei.

Marius Constantin Fecioru, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la data faptelor, însărcinat cu restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), este cercetat penal pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale), complicitate la trafic de influenţă şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar Mioara Pribescu, fost director executiv al Direcţiei economice din CNPR, este acuzată de trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la abuz în serviciu în formă continuată.

În acelaşi dosar, procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 22 mai, faţă de Constantin Olimpiu Nicolae, directorul Direcţiei Regionale de Poştă Braşov la data faptelor, acuzat de abuz în serviciu în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.