Fostul preşedinte Barack Obama avertizează în legătură cu schimbările nefaste pentru americani la „Obamacare”

Fostul președinte american Barack Obama a rupt tăcerea joi, cu câteva ore înainte de un vot crucial al Congresului SUA privind sistemul de sănătate, pentru a avertiza politicienii în legătură cu schimbările care ar fi nefaste pentru cetățenii americani, relatează AFP.

RomaniaTV.net
23 mart. 2017, 16:21
Fostul preşedinte Barack Obama avertizează în legătură cu schimbările nefaste pentru americani la „Obamacare”

”Am spus întotdeauna că ar trebui să construim plecând de la această lege”, a afirmat într-un comunicat fostul președinte democrat, referindu-se la ”Affordable Care Act”, legea cunoscută sub numele de ”Obamacare”, adoptată în urmă cu fix șapte ani.

”Mai este încă de muncă pentru reducerea costurilor, stabilizarea piețelor, îmbunătățirea calității (îngrijirilor medicale) și pentru a ajuta milioane de americani care nu au încă asigurări medicale”, a adăugat el.

”Însă întotdeauna trebuie să plecăm de la premisa că orice modificare adusă sistemului nostru de sănătate ar trebui să-l îmbunătățească, nu să-l facă mai rău pentru angajații americani”, a mai spus Obama în comunicat.

Camera Reprezentanților urmează să voteze joi un text care abrogă și înlocuiește ”Obamacare”. Votul este un test crucial pentru președintele republican Donald Trump, care s-a aruncat cu toate armele în această luptă.

”Când am preluat mandatul, milioane de americani erau excluși din sistemul nostru de sănătate”, a reamintit Obama în comunicat, evocând lunga luptă legislativă care a condus la adoptarea ”Obamacare” și reamintind că mai mult de 20 milioane de americani au beneficiat de această lege.

”Lucrurile sunt clare: ‘Affordable Care Act’ a făcut America mai puternică”, a adăugat el, referindu-se la cea mai importantă reformă legislativă din cele două mandate ale sale de președinte al SUA.