Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Fratele cântăreţului de muzică populară Lucian Drăgan a murit într-un accident provocat de un poliţist

Publicat: Luni, 14 August 2017 10:57 // Actualizat: Marţi, 15 August 2017 14:54 // Sursa: romaniatv.net

Artistul arădean Cristian Drăgan, fratele cunoscutului interpret de muzică populară Lucian Drăgan, a murit, luni dimineaţă, într-un accident provocat de un poliţist care a pierdut controlul volanului pe fondul vitezei excesive, autoturismul în care se aflau intrând într-un copac de pe marginea drumului.

Accidentul a avut loc pe DN 79 Oradea - Arad, în zona oraşului arădean Chişineu-Criş, unde autoturismul condus de un poliţist de 39 de ani din Arad a ieşit de pe drum şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea şoselei.

În autoturism se afla, pe scaunul din dreapta şoferului, muzicianul Cristian Drăgan (47 de ani), fratele cunoscutului interpret de muzică populară Lucian Drăgan, potrivit News.ro.

În urma impactului, corpurile celor doi au fost proiectate în afara maşinii, pe câmp, iar artistul a murit pe loc, în timp ce poliţistul a fost rănit grav şi este în spital.

”Cu durere în suflet, azi fratele meu Cristian Drăgan ne-a părăsit pentru totdeauna într-un tragic accident de circulaţie. Dumnezeu să-l odihnescă în pace!”, a scris  Lucian Drăgan pe Facebook, luni dimineaţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, şoferul a condus cu viteză excesivă.

”Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, dinspre Oradea spre Arad, în afara localităţii Chişineu-Criş, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ieşind în afara părţii carosabile şi intrând într-un copac. În urma evenimentului rutier, pasagerul a decedat, iar conducătorul auto a fost rănit grav”, a declarat Lorena Radu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au anunţat că fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Lăuratul a avut ocazia să cânte la aceeaşi nuntă, la care şi Andra a încins ringul de dans cu melodiile sale. Celebra cântăreaţă şi Cristi Drăgan s-au pozat împreună cu fratele Andrei, Săndel.

"Cunoştinţe noi cu oameni deosebiţi" e mesajul pe care Cristi Drăgan l-a scris în dreptul pozei în care apare alături de Andra şi fratele acesteia.

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Cristian Dragan lucian dragan
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6546
RON
24 Nov
noapte 1 °
zi 9 °
Ultimele joburi adaugate
24 H