Fratele hoţului de arme de la Ciorogârla, audiat pentru infracţiuni cu violenţă. Zece suspecţi audiaţi

Poliţiştii bucureşteni urmează să audieze zece persoane la Poliţia Capitalei într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, transmite Agerpres. Printre aceste persoane se află şi Adrian Preda, fratele lui Eugen Preda, care a fost arestat în cazul furtului de arme de la Ciorogârla, au declarat surse din Poliţie.

17 ian. 2014, 15:24
Fratele hoţului de arme de la Ciorogârla, audiat pentru infracţiuni cu violenţă. Zece suspecţi audiaţi

Potrivit surselor citate, în Capitală au avut loc opt percheziţii, activitatea fiind documentată cu sprijinul Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă şi coordonată de Parchetul Judecătoriei sectorului 6.

Adrian Preda a mai fost anul trecut arestat pentru cămătărie şi şantaj, însă a fost pus în libertate de instanţa supremă.

În 2013, Preda a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT în timp ce primea bani cu camătă de la o persoană pe care ar fi şantajat-o şi ameninţat-o. Decizia Curţii de Apel a fost atacată la instanţa supremă, care a admis recursul lui Adrian Preda, acesta fiind eliberat.

VEZI SI:

Eugen Preda, condamnat definitiv la 12 ani de detenţie în dosarul furtului de arme de la Ciorogârla