Frica de o intervenţie chirurgicală a împins-o la sinucidere. Femeia a fost salvată în ultimul moment

O femeie de 51 de ani din Piteşti a vrut să-şi pună capăt zilelor de teama unei intervenţii chirurgicale. Înainte să-şi pună planul în aplicare şi-a sunat soţul, care a alertat-o pe mama femeii. Femeia a fost salvată la timp, dar a ajuns la spital.

28 nov. 2014, 07:38
Frica de o intervenţie chirurgicală a împins-o la sinucidere. Femeia a fost salvată în ultimul moment

Femeia de 51 ani are probleme de sănătate, iar medicii au programat-o pentru o operaţie de ocluzie intestinală, informează România TV. Pentru că în urmă cu 20 de ani a mai suferit o astfel de intervenţie chirurgicală, de teamă, femeia a încercat să se sinucidă. Înainte de a încerca să-şi pună capăt zilelor şi-a sunat soţul să-şi ia adio. Panicat, acesta a alertat-o pe soacra sa care locuieşte în apropiere.

Citeşte şi Femeie salvată de SMURD din apele râului Olăneşti

„A zis ca decat sa se opereze de incurcatura de mate mai bine… Şi am găsit-o spanzurata”, a declarat mama femeii. Şocată, femeia a sunat imediat la 112 pentru a-şi salva fiica.

„Pacienta am gasit-o intr-o stare stabila hemodinamic si respirator. Am sosit, putem spune, la momentul oportun. Este o tentativa de suicid prin spanzurare. Se pare ca e a doua tentativa de suicid”, a declarat Valentina Neacşu, medic SMURD.

Citeşte şi O femeie, la un pas de moarte, după ce a căzut într-o fântână

Femeia a ajuns la spital şi a fost supusă unor investigaţii. Ea va fi dusă şi la psihiatrie pentru a i se prescrie un tratament de specialitate.