Frig de crapă pietrele: minus 12 grade Celsius la Bâlea Lac, minus 9 grade la Miercurea Ciuc – cea mai scăzută temperatură a primăverii

Meteorologii au înregistrat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, minus 9,2 grade Celsius la Mircurea Ciuc, record de temperatură pentru oraşele din Transilvania, cel puţin din 1961 până acum. S-au mai înregistrat minus 9 grade Celsius la Întorsura Buzăului şi minus 7 grade la Sfântu Gheorghe, iar în zona montană au fost minus 12 grade la Bâlea Lac, unde stratul de zăpadă a trecut de doi metri.

RomaniaTV.net
22 apr. 2017, 07:33
Frig de crapă pietrele: minus 12 grade Celsius la Bâlea Lac, minus 9 grade la Miercurea Ciuc – cea mai scăzută temperatură a primăverii

Meteorologul Pașol Adrian, de la Centrul Meteo Regional Sibiu, a declarat că această valoare s-a consemnat între orele 04,00 și 05,00, după care a început să crească ușor, scrie Agerpres.

Și în celelalte localități harghitene s-au înregistrat temperaturi scăzute. La Odorheiu Secuiesc și Joseni s-au înregistrat minus 4 grade Celsius, la Toplița au fost minus 3 grade, iar la stația de munte Bucin s-au măsurat minus 5 grade Celsius.

Meteorologul Adrian Pașol a spus că temperaturile au scăzut pe fondul unui cer senin, al stratului de zăpadă și al presiunii ridicate. Potrivit sursei citate, în următoarele zile se va încălzi ușor, iar spre mijlocul săptămânii viitoare se vor înregistra temperaturi apropiate de valorile normale ale perioadei.

PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vreme rece, temperaturi extrem de scăzute. Vezi când se încălzeşte

Astfel de temperaturi scăzute pot afecta atât pomii fructiferi cât și unele culturi agricole, dar pun în pericol și viața unor păsări.

Șeful Direcției Agricole Harghita, Torok Jeno, a declarat că la această temperatură vor fi afectați pomii fructiferi, atât cei aflați în faza de înflorire, cât și cei care sunt în faza de înmugurire. Acesta a spus că nu este în pericol cultura de bază din județ, cartoful, și nici culturile de toamnă, dar pot exista probleme la lucernă, trifoi și posibil orzoaică.

La rândul său, ornitologul Szabo Jozsef, de la Asociația de Protecție a Păsărilor Otus din Odorheiu Secuiesc, a declarat că, din cauza frigului, sunt în pericol rândunelele și câteva păsări din specia Sivii, care sunt insectivore și acum nu găsesc hrană, motiv pentru care sunt slăbite și pot muri.

„Păsările, în cea mai mare parte, suportă frigul pentru o noapte, dar foamea mai puțin. Sunt în pericol specii de păsări insectivore, printre ele numărându-se și rândunelele, care s-au întors din zonele de iernare și câteva specii de Sivii, cum ar fi pitulicea sau muscarii”, a spus dr. Szabo.

În ceea ce privește berzele, care s-au întors în județ din zonele de iernare, dr. Szabo József a spus că „păsările de talie mare suportă mai bine frigul, însă lipsa hranei pe o perioadă mai lungă duce la pieirea lor”.

Specialiștii le recomandă oamenilor care, în această perioadă friguroasă, găsesc păsări căzute, să le pună în cutii căptușite și să le ducă în încăperi încălzite, existând șanse mari ca acestea să își revină.

Ele trebuie hrănite și nu trebuie eliberate decât atunci când se încălzește afară.

Minima absolută a lunii aprilie în Harghita s-a înregistrat în anul 1978, când la Miercurea Ciuc s-au consemnat minus 14,4 grade Celsius. Cea mai ridicată temperatură a lunii aprilie în județ s-a măsurat în 2012, când la Miercurea Ciuc au fost 28,8 grade Celsius.