Funcţionarii publici pierd un spor de 50%. Camera Deputaţilor a votat schimbarea

Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca funcţionarii ANFP să nu beneficieze de sporul pentru risc şi suprasolicitare neurospihică de 50%, aplicat la salariul de bază, corelând astfel prevederile proiectului pentru modificarea Statutul funcţionarilor publici cu Decizia CCR.

25 apr. 2017, 09:43

Deputaţii au decis să elimine prevederea potrivit căreia „pentru compensarea activităţii specifice, personalul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neurospihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază”.

Judecătorii CCR au atras atenţie prin Decizia nr.667/2016 că această prevedere este neconstituţională, încalcând art. 16 alin. (1) şi 138 alin. (5) din Constituţie.

Potrivit raportului comisiilor parlamentare de specialitate, adoptarea unei astfel de măsuri ar crea discriminări faţă de alte categorii profesionale plătite din fonduri publice, pentru care s-ar justifica acordarea unui astfel de spor.