Furtună de PROPORŢII. Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi VIDEO

Florenţa, măturată de o furtună de proporţii. Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi, iar pagubele sunt enorme. Zeci de clădiri, printre care o şcoală, au fost avariate.

02 aug. 2015, 13:15
Furtună de PROPORŢII. Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi VIDEO

Jumătate din oraş a rămas ore la rând fără curent electric, iar circulaţia feroviară şi cea rutieră au fost date peste cap. S-au înregistrat 35 de litri de precipitaţii pe metru pătrat în numai 45 de minute. Şi ca şi cum nu era de ajuns, vântul a bătut cu peste 50 de kilometri pe oră, smulgând arbori, bucăţi de acoperişi şi chiar stâlpi de curent electric.

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite, în special de crengi rupte. Una dintre victime este în stare gravă la spital. Străzile s-au transformat în adevărate râuri, astfel că circulaţia a fost aproape imposibilă. Mai multe parcări subterane au fost inundate, spre disperarea şoferilor.

CITEŞTE ŞI Oraşe INUNDATE după FURTUNĂ. Apă de jumătate de metru pe străzi VIDEO

Patronii de magazine şi terase au făcut eforturi disperate pentru a ţine apa departe de marfă. De cele mai multe ori, însă, totul a fost în zadar.

Aproape jumătate din Florenţa a rămas fără apă curentă şi fără energie electrică ore la rând. De asemenea, traficul feroviar a fost paralizat.