Gabriela Firea s-a întâlnit cu MEDIATORUL propus de Traian Băsescu: „Nu am vrut să trântesc uşa”

Senatorul PSD Gabriela Firea s-a întâlnit, miercuri, la Senat cu mediatorul propus de Traian Băsescu, după ce fostul preşedinte a apelat la procedura medierii în conflictul pe care îl are cu social-democrata.

21 oct. 2015, 14:36
Gabriela Firea s-a întâlnit cu MEDIATORUL propus de Traian Băsescu: „Nu am vrut să trântesc uşa”

Senatorul PSD Gabriela Firea a acceptat să discute cu mediatorul contactat de Traian Băsescu.

„Am avut o intalnire cu doamna mediator.  Am vrut să ştiu în ce constă procedura de mediere şi, în cazul acceptării medierii, care ar fi paşii de urmat. Nu am luat o decizie. A fost o oră în care m-am informat în ce constă procedura medierii”, a spus senatorul PSD.

Firea a precizat că a fost contactată de mediator, arătând că, deşi iniţial a crezut că anunţul lui Traian Băsescu de a apela la mediator este doar o declaraţie de presă, faptul că mediatorul a venit la Senat pentru a discuta cu ea arată că „intenţia este serioasă”.

„Sunt un om al dialogului, de comunicare. Nu am vrut să trântesc uşa. Nu am luat nicio decizie, nu se poate pune problema împăcării. Nu este vorba aici de iertare sau impacare, ci despre nişte principii pe care trebuie să le respectăm.”, a mai spus Firea.

CITEŞTE ŞI Gabriela Firea va merge la MEDIATOR: „Nu am de ce să mă împac cu Traian Băsescu, nici de ce să mă cert”

Senatorul a adăugat că nu a stabilit o dată exactă în care să îi comunice mediatorului decizia, dar o va face „într-o perioadă de timp”.

„Medierea este exact ca apa: incoloră, inodoră şi insipidă. Nu are nici avantaje, nici dezavantaje, ci numai crististalizează poziţiile unor părţi”, a spus şi avocatul Lucian Bolcaş.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat că va apela la mediere în conflictul cu Gabriela Firea. Senatorul PSD nu a exclus o astfel de variantă, însă spunea că se va consulta mai întâi cu familia şi avocatul.

„Dacă fostul presedinte e serios în ceea ce spune, nu îi voi da un răspuns la cald, ci mă voi consulta cu avocatul şi familia, dar încă nu am auzit din partea lui regrete publice cu privire la cele afirmate. Niciodată nu am vrut să fac o plângere împotriva cuiva, cu atât mai puţin împotriva preşedintelui statului, dar acele vorbe m-au afectat atât personal, cât şi ca parlamentar, mai ales că au venit din partea unui om care are două fete şi care a promovat multe femei în politică”, reacaţiona Gabriela Firea.

CITEŞTE ŞI Traian Băsescu vrea să apeleze la UN MEDIATOR în conflictul cu Gabriela Firea

Parchetul ICCJ a dispus, în 11 martie, începerea urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu, după ce anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Băsescu de şantaj.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus Băsescu.