Gabriela Firea: Suntem în procedură de achiziţionare a 20 de maşini de topit zăpada

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că instituţia pe care o conduce este în procedură de achiziţionare a 20 de maşini de topit zăpada, edilul precizând că utilajele vor fi livrate iarna aceasta.

20 nov. 2017, 10:50
Gabriela Firea: Suntem în procedură de achiziţionare a 20 de maşini de topit zăpada

„Suntem în procedură de achiziţionare a 20 de maşini de topire a zăpezii. Le vom avea iarna asta”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit Mediafax.

Edilul anunţase de iarna trecută că vrea să cumpere astfel de utilaje.

„Capitala ar trebui să beneficieze de cel puţin câteva maşini care pot să topească zăpada rapid. O astfel de maşină am vizionat-o şi eu pe internet, mi-a arătat-o un specialist şi mi-a spus că ar fi bine să ne pregătim pentru anul viitor să achiziţionăm astfel de utilaje care, racordate la canalizare, ar putea să topească într-un timp foarte scurt o cantitate foarte mare de zăpadă”, declara, în ianuarie 2017, Gabriela Firea.

Declaraţia primarului general a fost făcută în contextul în care, la acel moment, cele mai multe dintre trotuarele şi parcările din Bucureşti erau acoperite cu mormane de zăpadă de unu-doi metri în condiţiile în care cantitatea de zăpadă preluată de firmele de salubritate şi transportată pe terenurile virane era foarte mică.