Gafă: Antena 3 a prezentat în direct o conferinţă a lui Iohannis de acum trei săptămâni

Antena 3 a transmit în direct o declaraţie de presă a lui Klaus Iohannis, pe care preşedintele României a susţinut-o de fapt în urmă cu trei săptămâni, tot la Bruxelles. 

15 oct. 2015, 13:15

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Bruxelles, după o întâlnire cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, că au fost de acord că spaţiul Schengen este „demn de a fi păstrat”, iar locul României este în interiorul acestui spaţiu. La rândul său, preşedintele PE a declarat că a avut în sfârşit „privilegiul” de a discuta cu un şef de stat în limba germană pe tot parcursul discuţiilor.

Antena 3 a furat startul informaţiilor şi, dintr-o neglijenţă, a prezentat în direct o declaraţie mai veche a preşedintelui Klaus Iohannis legată de tema refugiaţilor. Cu zâmbetul pe buze, prezentatoarea A3 a încheiat transmisia live de la Bruxelles cu o pasă către publicitate. Antena 3 nu a făcut nicio precizare în legătură cu acest aspect, site-ul antena3.ro, unde apar şi înregistrările emisiunilor, fiind indisponibil imediat după incident. 

Onbservaţi diferenţele de fundal dintre cele două imagini:

 

Klaus Iohannis, Bruxelles, 24 septembrie, conform site-ului presidency.ro