Gafă olimpică. Muzician mort de trei decenii, invitat să cânte la Jocurile Olimpice

Organizatorii s-au gândit ca la ceremonia de încheiere a JO 2012 să suţină o reprezentaţie şi Keith Moon, bateristul trupei The Who, care a murit însă în 1978.

RomaniaTV.net
17 apr. 2012, 17:08
Gafă olimpică. Muzician mort de trei decenii, invitat să cânte la Jocurile Olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra sunt în toi cu pregătirile pentru marele eveniment, iar uneori scapă din vedere amănunte importante şi comit gafe de proporţii. Aşa s-a întâmplat că şi-ar fi dorit să-l vadă performând într-un show, pe parcursul Olimpiadei, pe un muzician mort de mai bine de trei decenii.

Bill Curbishley, managerul trupei The Who, a declarat pentru Sunday Times că organizatorii l-au întrebat dacă bateristul Keith Moon este disponibil să susţină o reprezentaţie în cadrul progframului Symphony of Rock, din ceremonia de închidere, de pe 12 august. „Le-am trimis un email în care le-am spus că Keith se află acum la crematoriul Golders Green. Dacă ne aşezăm în jurul unei mese cu pahare şi candele am putea lua legătura cu el„, a spus Curbishley. Keith Moon a murit în septembrie 1978, la doar 32 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente.

Un alt membru al trupei, John Entwistle, a murit în 2002, dar ceilalţi doi fondatori, Roger Daltrey şi Pete Townsend, cântă încă împreună.