Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Garda de Mediu a aplicat o amendă de 60.000 de lei după incendiul de săptămâna trecută de la Pata Rât

Publicat: Miercuri, 11 Octombrie 2017 16:49 // Actualizat: Miercuri, 11 Octombrie 2017 16:49 // Sursa: romaniatv.net

Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Cluj a aplicat, în urma incendiului petrecut săptămâna trecută la groapa de gunoi Pata Rât, o amendă de 60.000 de lei, a informat, miercuri, șeful instituției, Ioan Borș.

Potrivit acestuia, în urma lichidării incendiului care a avut loc în data de 4 octombrie la unul dintre depozitele de deșeuri de la Pata Rât, mai precis pe platforma temporară de stocare a deșeurilor municipale și asimilabile, administrată de Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca, reprezentații instituției, împreună cu cei ai ISU Cluj, au demarat o anchetă pentru stabilirea cauzelor izbucnirii acestuia.

În perioada 5 — 6 octombrie, Garda Națională de Mediu — Comisariatul Județean Cluj a efectuat un control pe platforma respectivă, în timpul căruia s-a constatat că nu au fost respectate prevederile din autorizația de mediu.

''Precizăm că laboratorul Agenției pentru Protecția Mediului Cluj a prelevat probe de aer — imisii — fiind emis un raport de încercare din care se constată depășirea CMA (concentrația maximă admisă) la indicatorii, amoniu, dioxid de azot și dioxid de sulf, în unul din punctele de prelevare. În consecință, Garda Națională de mediu a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 60.000 lei'', se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu.

Conform sursei citate, au fost impuse o serie de măsuri de remediere, cu termene de realizare. Astfel, se cere împrejmuirea totală a amplasamentului; gestionarea levigatului generat prin eliminare/valorificare prin operatori autorizați; desființarea depozitărilor de deșeuri din afară amplasamentului; interzicerea descărcării depozitării și eliminării de deșeuri în afara instalațiilor și spațiilor autorizate în acest sens, precum și abandonarea deșeurilor de orice fel.

Cauzele izbucnirii incendiului nu au fost încă determinate, ancheta ISU Cluj fiind în curs de desfășurare.

În cursul nopții de miercuri, 4 octombrie, un incendiu de proporții a izbucnit la groapa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât, aflată în imediata vecinătate a orașului. Echipajele ISU Cluj au reușit să stingă incendiul după 23 de ore. La acțiunea de stingere a incendiului au intervenit, în total, 8 autospeciale și utilaje cu 32 de pompieri, precum și o autocisternă și două utilaje ale RADP Cluj-Napoca.

La Pata Rât se află în prezent trei depozite de deșeuri — cel vechi, deschis în anii '70, care a funcționat până în 2015, când a fost închisă de autoritățile de mediu și care este administrată de Consiliul Județean Cluj, depozitul RADP, care deservește Cluj-Napoca și un al treilea, privat. În ultimii doi ani, în zona depozitelor de deșeuri au izbucnit mai multe incendii, Pata Rât fiind în acest moment un obiectiv atent monitorizat de autorități, din cauza unor nereguli constatate aici.

În prezent, Consiliul Județean (CJ) Cluj încearcă să întocmească documentația necesară pentru a convinge Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și reprezentanții Prefecturii Cluj să fie de acord cu declanșarea stării de alertă. Președintele CJ, Alin Tișe, susține că acest lucru l-ar ajuta să rezolve mai eficient și mai repede problemele existente la Pata Rât, unde în vara aceasta a avut loc o alunecare de teren care, spun unii specialiști, ar putea afecta centura de ocolire a Clujului. Tot în ultimele luni s-a format la Pata Rât un lac de levigat care măsoară peste 6.000 de metri cubi și care ar trebui epurat, acțiune pentru care trebuie organizată licitație pentru o stație de osmoză.

Citeşte şi Incendiu violent la rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât

 
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
amenzi Garda de Mediu incendiu pata rat Pata Rât
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.5988
RON
24 Oct
noapte 11 °
zi 13 °
Ultimele joburi adaugate
24 H