George Ivaşcu a solicitat Corpul de Control al prim-ministrului cu privire la Cuminţenia Pământului

George Ivaşcu, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, a solicitat, ca urmare a evaluării din prima lună de mandat, aprobarea unei misiuni a Corpului de Control al prim-ministrului cu privire la verificarea activităţii MCIN în mai multe domenii, în special privind subiecte referitoare la: Cuminţenia Pământului; Monumentul Marii Uniri de la 1918 din Arad; Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia; precum şi activităţi desfăşurate în cadrul Secretariatului General al MCIN.

RomaniaTV.net
15 mart. 2018, 11:05
George Ivaşcu a solicitat Corpul de Control al prim-ministrului cu privire la Cuminţenia Pământului

Potrivit unui comunciat de presă, în cadrul misiunii de control, va fi analizată şi activitatea instituţiilor din subordinea/coordonarea MCIN, aflate în situaţii juridice şi economico-financiare dificile, unele dintre ele aflate în insolvenţă: Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi, Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor RomâniaFilm.

„Am făcut această solicitare în ideea unei auditări corecte şi transparente a situaţiei. Este o misiune de control deschisă şi vom comunica în mod transparent concluziile verificărilor mai sus menţionate”, a explicat ministrul George Ivaşcu.