Georgian Pop, Comisia SRI: Am solicitat răspuns scris de la Serviciul Român de Informaţii

Comisia parlamentară de control asupra activităţii SRI a dat un comunicat în care detaliază demersul de a cere informaţii de la SRI privind eventuala clasificarea dosarului Hexi Pharma drept unul de siguranţă naţională. Comisia precizează că SRI nu are atribuţii de cercetare penală în acest dosar.

23 mai 2016, 13:15
Georgian Pop, Comisia SRI: Am solicitat răspuns scris de la Serviciul Român de Informaţii

Georgian Pop, şeful Comisiei SRI din Parlament, a arătat în comunicat că dosarul morţii lui Dan Condrea a ajuns la Parchetul General şi că, potrivit legii, SRI nu are atribuţii de cercetare penală într-un astfel de dosar.

„Având în vedere solicitarea formulată public de către doi membri ai Comisiei, în contextul accidentului de maşină al domnului Condrea, produs duminică seară, am avut o întâlnire pentru a stabili rolul Comisiei într-un astfel de caz.

Aşa cum am prezentat public, rezultatele controlului asupra activitatii Serviciul Român de Informaţii atestă implicarea instituţiei potrivit competenţelor în documentarea fenomenelor de natură a afecta drepturile constituţionale ale cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii între care şi cazul infecţiilor nosocomiale si intraspitalicesti.

Pe acest fond au fost obţinute date privind activitatea neconforma a mai multor persoane fizice si juridice cu responsabilitati sau care activau in domeniul comercializarii de materiale sanitare intre care si firma Hexi Pharma.

Despre toate acestea, inclusiv despre situatia firmei mentionate, au fost facute informari ale beneficiarilor legali pe dimensiunea preventivă (beneficiarii legali de la nivel central şi local) cât şi pe dimensiunea de contracarare (informările transmise organelor de cercetare penală). Suplimentar Comisia va solicita Serviciului Român de Informaţii informaţii privind clasificarea acestui caz ca un caz de securitate naţională şi tot ceea ce derivă din această clasificare.

În prezent, la nivelul P.I.C.C.J se află în lucru un dosar penal pe numele proprietarului HEXI Pharma iar Serviciul Român de Informaţii nu are atribuţii legale în in materia cercetarii penale interdictia fiind expres reglementata in legea de organizare. Mai mult odata cu decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, implicarea Serviciului Român de Informaţii în orice activitate de natura judiciară legată de un dosar aflat pe rolul PICCJ sau oricarei alte unitati de parchet a devenit ilegală şi prin urmare exclusă.

În context, atribuţiile Comisiei vizează verificarea respectării legislaţiei de către Serviciul Român de Informaţii. Conform procedurii legale şi instituţionale, am declanşat controlul de legalitate solicitând Serviciului Român de Informaţii să transmită în scris răspunsul la controlul Comisiei pe acest caz”, se arată în comunicatul Comisiei SRI.

Citeşte şi: Crimă, sinucidere, accident? Argumente pentru ipotezele morţii patronului Hexi Pharma