GER de crapă pietrele: Temperaturi resimţite de MINUS 43 de grade Celsius. PROGNOZA METEO pentru săptămâna viitoare

ANM a emis două atenţionări cod galben, fiind anunţate ninsori în zonele montane şi intensificări ale vântului în sudul Olteniei, al Munteniei şi al Dobrogei. Din cauza vântului, temperaturile resimţite au scăzut cu mult sub 0 grade Celsius în multe zone muntoase din România.

RomaniaTV.net
10 dec. 2017, 07:58

UPDATEAtenţionarea meteorologică de vreme rea, prelungită până luni 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, duminică, atenţionarea de vreme rea, cu vânt puternic şi ninsori viscolite, mai ales în zona montană, până luni, la ora 12. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vântul va continua să prezinte intensificări la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 – 90 de kilometri pe oră, spulberând zăpada.

 

În sudul şi vestul ţării, duminică vor fi intensificări ale vântului, iar în timpul nopţii de duminică spre luni şi la începutul zilei de luni sunt prognozate ninsori în Crişana, nordul şi nord-estul Transilvaniei, Maramureş şi Banat.

ANM prognozează şi lapoviţă şi ploaie ce vor favoriza apariţia poleiului în aceste zone.

De asemenea, în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, mai ales la altitudini mari, vor fi precipitaţii predominat sub formă de ninsoare şi se va mai depune strat de zăpadă.

ANM a emis, sâmbătă, două atenţionări cod galben, fiind anunţate ninsori în zonele montane şi intensificări ale vântului în sudul Olteniei, al Munteniei şi al Dobrogei.

Ger cumplit în zonele cu vânt puternic:

Indicele de racire reprezinta o masura a temperaturii resimtite si depinde de temperatura aerului si de viteza vantului. Formula matematica a acestui indice a fost conceputa pornind de la analiza modului in care, in situatii de temperaturi scazute si vant intens, stratul termic protector existent in jurul corpului uman este distrus. Astfel, temperatura corpului devine mai apropiata de cea a aerului inconjurator, iar senzatia de frig va fi mai puternica. In situatiile in care temperatura aerului are valori extrem de scazute (sub -20 de grade), sau cand indicele de racire coboara sub pragul valoric de -32, se aplica Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2000, privind masurile ce pot fi aplicate. 

Fenomene vizate: intensificări ale vântului și transport de zăpadă în zona montană înaltă, precipitații mixte în vest și nord-vest, polei
Interval de valabilitate: 10 decembrie, ora 16 – 11 decembrie, ora 12

În intervalul menționat, vântul va continua să prezinte intensificări la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului, local și temporar, vor mai fi în după-amiaza zilei de duminică (10 decembrie) în sudul și sud-estul țării, apoi în vestul teritoriului, cu viteze în general de 50…55 km/h.

În a doua parte a nopții de duminică spre luni (10/11 decembrie) și la începutul zilei de luni (11 decembrie) în Crișana, nordul și nord-vestul Transilvaniei, Maramureș și Banat se vor semnala precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ploaie ce vor favoriza apariția poleiului.

În zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, vor fi precipitații predominat sub formă de ninsoare și se va mai depune strat de zăpadă.

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă în zilele următoare temperaturi extrem de schimbătoare. Astfel că, dacă duminică minima va fi de -12 grade Celsius, până marţi, temperaturile vor ajunge la maxime de 16 grade Celsius.

Detalii despre prognoza meteo aici

PROGNOZA METEO. România, la graniţa dintre iarnă şi primăvară: Temperaturile oscilează de la -12 la 16 grade Celsius