Germania susţine că nu sunt întrunite condiţiile pentru negocieri privind un nou ajutor pentru Grecia

Germania consideră că nu sunt întrunite 'condițiile pentru negocieri privind un nou program de ajutor' pentru Grecia, dată fiind 'decizia cetățenilor greci' de la referendum, a declarat luni purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert, transmit AFP și DPA.

06 iul. 2015, 10:34
Germania susţine că nu sunt întrunite condiţiile pentru negocieri privind un nou ajutor pentru Grecia

Guvernul german „a luat notă de votul ‘NU’ clar exprimat și respectă acest rezultat. Guvernul federal rămâne deschis la dialog (…), dar, dată fiind decizia de ieri a cetățenilor greci, nu sunt întrunite condițiile pentru negocieri privind un nou program de ajutor”, a afirmat el, precizând că o continuare a discuțiilor depinde de noile propuneri de reformă din partea Atenei.

Grecii spun „NU” Europei: Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, demisionează

„Ușa rămâne deschisă”, a subliniat el. „Grecia este membră a zonei euro. Și depinde doar de Grecia să rămână în zona euro”, a adăugat Seibert.

În ce privește anunțul ministrului de finanțe grec Yanis Varoufakis de a demisiona, Seibert a insistat că ceea ce contează sunt luările de poziție, nu persoanele. ‘Problema o reprezintă mereu luările de poziții, nu persoanele’, a insistat el, adăugând că demisia nu i-a provocat niciun sentiment deosebit cancelarului german Angela Merkel.

Totodată, un purtător de cuvânt al ministrului german de finanțe Wolfgang Schauble a exclus din nou orice restructurare a datoriei Greciei.

REZULTATE REFERENDUM GRECIA: Vot majoritar împotriva propunerii creditorilor 61,3%-NU, 38,7%-DA

Grecii au respins duminică ultimele propuneri de acord ale creditorilor internaționali, la un referendum convocat de guvernul condus de stânga radicală Syriza, în frunte cu premierul Alexis Tsipras. Luni dimineață, ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat demisia, pentru a facilita negocierile privind un eventual acord, în contextul în care el avea o imagine proastă în rândul unora dintre omologii săi din cadrul Eurogrupului.