Gest bizar făcut de fostul preot Cristian Pomohaci. Ce a făcut fosta faţă bisericească

Cristian Pomohaci a început să se joace cu nervii judecătorilor, evitând să spună adevărul la bară, deşi chiar el a fost cel care a susţinut că este dispus să recunoască totul.

RomaniaTV.net
16 ian. 2019, 10:34
Gest bizar făcut de fostul preot Cristian Pomohaci. Ce a făcut fosta faţă bisericească

După ce a anunţat că vrea să recunoască toate păcatele în mod public, fostul preot Cristian Pomohaci s-a sucit, scrie spynews.ro. Conform informaţiilor furnizate de portalul instanţelor de judecată, fostul preot refuză să se prezinte în faţa magistraţilor, invocând diferite motive. La cel mai recent termen, de exemplu, s-a prezentat doar avocatul său, care a cerut o nouă amânare. Strategie extrem de bizară, în condiţiile în care cel care a cerut să fie judecat a fost chiar Pomohaci, care a semnat toamna trecută un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Citeşte şi Un preot din Iaşi a fost prins de soţie cu amanta, în casa parohială. Concubina, învăţătoare la şcoala unde clericul predă religie

În luna mai a.c., Parchetul General a anunţat că a început urmărirea penală în cazul fostului preot Cristian Pomohaci pentru evaziune fiscală în formă continuată, acesta fiind acuzat că omis declararea unei sume de aproape 700.000 de lei, venituri din închirierea a 11 imobile. „În perioada ianuarie 2012 – octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, a declarat la organul fiscal teritorial venituri obținute din cedarea folosinței bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obținute în realitate.

În mod concret, suma nedeclarată de suspectul Pomohaci Cristian-Dorin este de 684.487 lei (echivalentul a 152.883 euro), aferentă cedării folosinței a 11 bunuri imobile deținute. Aceasta a avut drept consecință prejudicierea bugetului general consolidat al statului cu suma totală de 136.572 lei, din care 114.687 lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 lei contribuția la asigurările sociale”, era menţionat în comunicatul Ministerului Public.