Gest extrem în Vaslui! Şi-a incendiat cele două locuinţe după ce a fost părăsit de soţie şi a rămas să aibă grijă de cei patru copii

Un bărbat din judeţul Vaslui a apelat la un gest extrem după ce a fost părăsit de soţie. Şi-a incendiat cele două case pe care le avea în doar câteva ore.

RomaniaTV.net
24 sept. 2020, 05:07
Gest extrem în Vaslui! Şi-a incendiat cele două locuinţe după ce a fost părăsit de soţie şi a rămas să aibă grijă de cei patru copii

Pomperii au fost nevoiţi să intervină pentru a îndepărta flăcările.

Bărbatul de 54 de ani a fost părăsit de soţie luna trecută pe motiv că are mari probleme cu alcoolul. Bărbatul a rămas cu cei patru copii pe care îi creştea împreună cu mama lui, în vârstă de 91 de ani, potrivit ştirileprotv.

Miercuri dimineaţa, acesta şi-a trimis fiica de 14 ani la fântână, iar în acest timp el a fost foc casei de vară. Pompierii au stins focul, dar locuinţa familiei fusese deja distrusă.

Vasilică Chirica, şeful SVSU Tătărani: “Era flacăra imensă, nu puteai sta de temperatura ce era.”

În doar câteva ore, bărbatul a incenediat şi a doua casă din curte.

“După câteva ore, pompierii huşeni au revenit la aceeaşi adresă, pentru că o a doua locuinţă din curte fusese incendiată”, a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

Bărbatul a fost imobilizat şi internat la secţie de psihiatrie. Cei patru copii au ajuns apoi în grija statului.

În acest caz a fost deschis un dosar penal şi urmează ca oamenii legii să stabilească cum s-a întâmplat totul.