Gigantul american Kellogg’s face angajări în Bucureşti

Kellogg's, unul dintre cei mai mari producători mondiali de cereale pentru micul dejun, deschide un centru de servicii la Bucureşti, în Floreasca Business Center, unde a închiriat 2500 de metri pătraţi încă de anul trecut. În biroul local al gigantului american vor lucra specialişti în finanţe care vor gestiona operaţiunile grupului din 20 de state europene. Iată posturile ofertate acum de gigantul american Kellogg's. 

RomaniaTV.net
11 apr. 2015, 08:43
Gigantul american Kellogg’s face angajări în Bucureşti

Kellogg’s este primul producător de cereale pentru micul dejun din lume. 
Fulgii de porumb au fost inventaţi şi comercializaţi pentru prima oară de medicul american John Harvey Kellogg, în 1895 şi, în scurt timp, au cucerit Statele Unite ale Americii şi întreaga lume.
Printre brandurile care l-au făcut celebru pe gigantul american Kellogg’s se numără: Corn Flakes, Pringles, Frosties, Crunchy Nut, Froot Loops, Kellogg’s Raisin Bran, Kellogg’s Frosted Flakes
Grupul Kellogg’s are mai bine de 30.000 de salariaţi în cele peste 180 de ţări în care este prezent.

În iulie 2014, americanii de la Kellogg’s au închiriat 2500 de metri pătraţi în Floreasca Park unde vor să deschidă un centru de servicii. 

Iată oferta de muncă la Kellogg’s

Kellogg’s angajează pe postul de VAT lead.
Candidatul potrivit pentru acest post este absolvent de facultate, are acreditare internaţională ACA, CIMA sau ACCA, vorbeşte fluent limba engleză, precum şi una dintre limbile: spaniolă, italiană, germană, franceză; are certificare Six Sigma sau Lean, şi expertiză solidă în contabilitate şi taxe (în mod particular, tva). Lista completă a exigenţelor impuse de angajatorul american pentru acest post, aici.

Kellogg’s angajează şi pe postul de financial accountant. Eşti eligibil pentru acest post dacă eşti absolvent de Finanţe, Contabilitate sau IT, ai mai lucrat într-un post similar într-o companie multinaţională, ai mai lucrat cu Hyperion şi SAP, şi ai calificare în managementul proiectelor. 
Amănunte despre această poziţie, aici.

Kellogg’s angajează omul potrivit pentru postul de transportation service center manager.
Pentru acest post, angajatorii americani caută un absolvent al unei specializări universitare în Management, Business, Logistică, sau o specializare conexă; care vorbeşte fluent limba engleză, are experienţă în FMCG, ştie să lucreze în SAP şi Office, şi are certificare Six Sigma sau Lean. 
Informaţii mai multe găsiţi aici.

Kellogg’s angajează şi pe posturile de record to report finance business partnerlead financial accountanthyperion systems manager

Angajatorii ofertează candidaţii români cu salarii competitive, cu tichete de masă, asigurare medicală, schemă anuală de bonusuri, concediu de 23 de zile pe an, program flexibil. 
11 mai este termenul-limită de primire a CV-urilor pentru aceste locuri de muncă.