GIGI BECALI a răbufnit: „Ieri la Jilava, azi campion. Vine Rădoi, contractul lui Gâlcă s-a terminat”

Patronul Stelei a fost ovaţionat de jucători după câştigarea campionatului. la final el a declarat că Mirel Rădoi va veni la Steaua, contractul lui Costel Gâlcă fiind la final.

28 mai 2015, 20:14
GIGI BECALI a răbufnit: „Ieri la Jilava, azi campion. Vine Rădoi, contractul lui Gâlcă s-a terminat”

Steaua este campioană a României în 2015. Fluierul final al meciului cu trupa lui Napoli i-a surprins pe Argăseală şi Gigi Becali supăraţi şi cu privirile aplecate, dar toată situaţia s-a schimbat radical în cîteva minute! Imediat după ce a realizat că Steaua a luat al treilea titlu consecutiv şi numărul 26 din istorie, Gigi Becali a coborît pe gazon şi a ridicat trofeul mult râvnit. Asta în timp ce jucătorii l-au ridicat pe Costel Gâlcă din mijlocul unui interviu şi l-au sărbătorit.

STEAUA CAMPIOANĂ. Costel Gâlcă: Vreau să rămân antrenorul Stelei

Apropierea de cele 30 milioane euro asigurate în cazul unui calificări în grupele Ligii Campionilor i-a oferit o stare de euforie totală lui Gigi Becali. Patronul Stelei a deschis o imensă sticlă de şampanie cu care şi-a udat jucătorii şi la care nu a dorit să dea drumul nici după insistenţele membrilor din staff.
Petrecerea latifundiarului a culminat cu scurta sărbătoare pe care finanţatorul, împreună cu jucătorii, au avut-o cu suporterii Stelei. Lider de galerie a fost tocmai Gigi Becali, care s-a urcat pe gard pentru a celebra reuşita din acest an.

Gigi Becali a părăsit bucuros stadionul din Copou, acolo unde echipa lui a devenit campioană. „Sînt bucuros, normal. Ieri eram la Jilava, azi sunt campion. Oțelul ne-a ajutat”, a spus Gigi Becali. Finanțatorul a mai spus că va face cîteva achiziții, pentru a pătrunde în grupele Ligii Campionilor. 

Citeşte şi Steaua este CAMPIOANA Ligii 1. Retrogradata Oţelul i-a făcut cadou titlul

După meci a fost o refulare. Este o mare bucurie. Mereu eram îngenuncheat, iar acum sînt pe cai mari”, a spus Becali la televiziunea sportro, după meci.

Patronul Stelei a vorbit şi despre transferurile pentru noul sezon şi numirea lui Rădoi ca antrenor.

„Mi-a spus cineva că Gâlcă şi-a negociat un contract în Arabia. Asta e, să îi dea Dumnezeu sănătate. Am jucat împreună şi am cîştigat împreună.

Mirel Rădoi va fi antrenorul Stelei şi gata. Fac 5-6 transferuri pentru Champions League şi aia e”, a adăugat Becali.