Gigi Becali, ULTIMA ZI în ÎNCHISOARE. Ce a făcut înainte să afle dacă va fi ELIBERAT CONDIŢIONAT

Gigi Becali va afla, marţi, dacă va fi eliberat condiţionat. Cu toate acestea, finanţatorul celor de la Steaua s-a comportat, luni, ca şi când ar fi fost ultima zi de închisoare.

31 mart. 2015, 05:58
Gigi Becali, ULTIMA ZI în ÎNCHISOARE. Ce a făcut înainte să afle dacă va fi ELIBERAT CONDIŢIONAT

Gigi Becali s-a comportat ca şi când aflase deja că va fi eliberat.

„Şi-a strâns lucrurile, a stat de vorbă cu restul băieţilor. S-a ataşat de unii dintre ei. Unora le-a lăsat câte ceva, că doar nu era să ia după el, acasă, tot ce strânsese în celulă. Are emoţii. E normal. Şi-a pus însă toată încrederea în Dumnezeu şi crede că va fi eliberat din închisoare. S-a rugat pentru o decizie favorabilă”, a mărturisit o sursă apropiată omului de afaceri pentru Spy News.

Gigi Becali va fi prezentat, marţi, în faţa judecătorilor de la Tribunalul Constanţa, care vor decide eliberarea condiţionată. Judecătorii din Constanţa au admis, până acum, în două dosare separate, eliberarea condiţionată a lui Gigi Becali. Ambele recursuri urmează să fie judecate marţi.

Citeşte şi: Zi decisivă pentru GIGI BECALI. Judecătorii hotărăsc marţi dacă îl eliberează condiţionat

Reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor încerca însă să demonteze apărarea omului de afaceri şi vor cere respingerea cererii de eliberare condiţionată. Potrivit documentelor depuse la dosarul omului de afaceri, procurorul ar putea susţine – cum de altfel a făcut-o şi la Judecătoria Medgidia – că Gigi Becali nu îndeplineşte condiţiile unei eliberări înainte de termen.