Google va lansa lentile de contact pentru diabetici

"Google lab", cunoscut pentru proiectele sale mai puţin obişnuite, a anunţat joi că este pe cale să dezvolte o nouă generaţie de lentile de contact care ar putea ajuta persoanele diabetice să-şi ţină sub control nivelul de zahăr din organism, informează vineri AFP.

17 ian. 2014, 08:57
Google va lansa lentile de contact pentru diabetici

„Suntem pe cale să testăm lentile inteligente create pentru a măsura nivelul de glucoză din lacrimi”, au explicat dezvoltatorii proiectului, Brian Otis şi Babak Parviz, potrivit Agerpres.

Aceste lentile funcţionează „folosind un mic cip conectat şi un senzor de glucoză în miniatură, care se află între două straturi de material din care sunt făcute lentilele de contact”, au adăugat cei doi.

Potrivit acestora, studiile clinice care au fost deja realizate în cadrul acestui proiect sunt abia la început, iar discuţiile sunt în curs de desfăşurare cu FDA, Agenţia americană de medicamente.

VEZI ŞI La limita normalităţii: Cele mai ciudate lentile de contact GALERIE FOTO

Prototipurile acestor lentile pot determina cantitatea de glucoză din lacrimi la fiecare secundă.

Cercetătorii studiază posibilitatea de a integra semnale luminoase care i-ar putea avertiza pe utilizatori atunci când anumite niveluri de glucoză au fost depăşite.