Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Grav accident în Tulcea: Şapte persoane au murit, iar alte opt sunt grav rănite VIDEO

Publicat: Joi, 09 August 2012 23:01 // Actualizat: Vineri, 10 August 2012 11:37 // Sursa: RTV.net

Şapte oameni au murit, iar alţi opt au ajuns la spital cu răni grave în urma unui grav accident de circulaţie. Patru dintre răniţi au fost aduşi cu elicopterele SMURD în Bucureşti. Accidentul s-a produs, joi seara, pe Drumul European 87 în judeţul Tulcea.

UPDATE Patru persoane rănite în accidentul petrecut, joi seară, pe E87 în dreptul localităţii tulcene Cataloi au fost aduse, vineri dimineaţă, cu două elicoptere, fiind transportate la spitale din Capitală.

Unul dintre elicopterele Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, care a decolat de la Tulcea vineri dimineaţă, în jurul orei 7.55, a adus în Capitală trei dintre răniţii în accident, respectiv o femeie cu fractură cervicală şi doi bărbaţi, în comă, intubaţi.

A patra victimă adusă la Bucureşti, un copil de 5 ani, rănit grav în accident, a fost preluat cu o ambulanţă şi dus la Spitalul Bagdasar-Arseni. Copilul este în comă, ventilat mecanic, având traumatisme cranian şi toracic.

Trei maşini au fost implicate în accidentul de joi seara de pe E 87. Una dintre ele s-a rupt pur şi simplu în două. Şoferul era un tânăr fără experienţă, iar indicatorul de viteză a rămas blocat la 165 de km/h. 

Impactul a fost atât de puternic încât victimele au fost aruncate la zeci de metri, iar bucăţi din maşini s-au împrăştiat pe o distanţă de 150 metri. Imediat după impact au murit 6 persoane, iar în drum spre spital încă una. Restul pasagerilor din maşini au fost răniţi grav.

"O descarcerare cu trei autoturisme implicate, număr total de victime 15, cinci descarcerate de noi, restul s-au autodescarcerat. De asemenea, un incendiu în fază incipientă care a fost stins în fază incipientă", a declarat Stefan Pampu com detasament ISU.

Poliţiştii spun că abia după finalizarea anchetei vor stabili ce s-a întâmplat de fapt. Cert este că în maşini erau mult mai multe persoane decât numărul de locuri.

"Din primele cercetări este vorba despre o depăşire neregulamentară, efectuată pe un sector, marcaj discontinu privind manevra de depăşire", a spus Aurel Lefterache, şef Poliţia Rutieră Tulcea.

Toate victimele ajunse la spital sunt în stare gravă. Patru dintre ele, aflate în stare critică au fost trimise la Bucureşti.

"Avem un copil în comă intubat şi o femeie cu fractură de coloană. Încă doi bolnavi, unu în comă, intubat în stare gravă, şi celălalt intubat stabil",  a declarat dr. Neviser Zaharcu, director spital Tulcea.

Traficul rutier a fost oprit câteva ore până când poliţiştii au luat probele neceseare anchetei.

loading...
1 Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
accident morţi Tulcea accident Tulcea politie spital
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
10 aug 10:56
Răspunde | Votează email 0 email
Pieton
Ma adresez Politiei Rutiere a Capitalei: Domnilor, de ce va faceti ca nu stiti de cursele ilegale care au loc in fiecare zi in plin centrul Bucurestilor? Daca nu puteti stapini (sau nu vreti sa stapiniti) acest fenomen propun infiintarea unei brigazi private de politie rutiera care sa inlocuiasca Brigada de Politie a Capitalei. Cred ca ar costa mai putin si in acest fel cetatenii Capitalei ar putea avea pretentia sa fie respectati!
Si inca ceva, domnilor de la politia rutiera nu mai dati drumul la sirena masinii cind va apropiati de un semafor rosu! Se vede de la o posta ca nu aveti nici o graba(probabil v-ati invatat sa nu stati la stop ca vi se cloceste cafeaua!!!!
1
EUR
4.4750
RON
20 Dec
noapte 1 °
zi 10 °
Ultimele joburi adaugate
24 H