Grevă de avertisment, vineri, la ROMATSA. Sindicaliştii, discuţii cu autorităţile pentru a evita greva generală

Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România (ATSR) discută cu Ministerul Transporturilor pentru a evita o grevă generală la ROMATSA, după ce o parte dintre angajaţii ROMATSA au anunţat că vor declanşa vineri o grevă de avertisment, între orele 11.00 şi 13.00, a declarat, pentru Mediafax, liderul sindical Gabriel Tudorache.

11 mai 2017, 12:45
Grevă de avertisment, vineri, la ROMATSA. Sindicaliştii, discuţii cu autorităţile pentru a evita greva generală

UPDATE: Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) îşi cere scuze public pentru „disconfortul” care va fi creat vineri cu ocazia grevei de avertisment de două ore, declanşată de către angajaţii ROMATSA, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, însă precizează că acţiunea este urmarea unei „lungi bătălii pentru păstrarea prestigiului instituţiei, pentru depolitizarea şi decăpuşarea ei”. Sindicaliştii spun că nu urmăresc avantaje materiale, ci siguranţa locului de muncă, avertizând că înmulţirea zborurilor pe teritoriul românesc şi diminuarea numărului de controlori de trafic constituie un atac la adresa siguranţei traficului.

„Nu urmărim avantaje materiale, ci siguranţa locului de muncă, în condiţiile în care, din cauza unui management defectuos, se ajunge cu paşi programaţi la faliment şi înstrăinare. Au vândut pământul, urmează cerul?”, se arată într-un comunicat de presă al ATSR, remis, joi seară, News.ro.

Potrivit documentului citat, sindicaliştii avertizează că înmulţirea zborurilor pe teritoriul românesc şi diminuarea numărului de controlori de trafic constituie, în acest moment, un atac la adresa siguranţei traficului, cu toate eforturile pe care angajaţii ROMATSA le depun pentru a gestiona eficient traficul din spaţiul aerian românesc. 

„De aceea, rugăm publicul larg să ne înţeleagă şi să fie alături de noi în acest demers care ne priveşte pe toţi, familiile noastre, copiii noştri… Nu vrem să mai pozăm în vinovaţi din cauza incompetenţei, indolenţei şi a lipsei de răspundere a unor indivizi necalificaţi pentru posturile de conducere pe care le ocupă în diverse instituţii ale statului”, se mai arată în comunicatul citat.

Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România a anunţat o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităţilor ROMATSA, regia de stat care se ocupă cu dirijarea traficului aerian din România, care se va desfăşura vineri, 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00.

„Personalul CTA (n.r. – control trafic aerian) participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11.00-13.00 (ore locale), prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA; sunt exceptate de la aceste măsuri zborurile monarhilor, şefilor de state, prim-miniştrilor şi miniştrilor, zborurile misiunilor de căutare şi salvare, zborurile militare, zborurile umanitare, precum şi zborurile de poliţie aeriană”, se arată în notificarea transmisă de sindicat către directorul general, directorii de direcţii şi directorii de subunităţi din cadrul ROMATSA.

Controlorii de trafic aerian anunţă GREVĂ GENERALĂ. Doar 30 la sută din zboruri vor fi operate UPDATE

Greva anunţată de ATSR vine pe fondul negocierilor eşuate asupra contractului colectiv de muncă 2015/2016, care a expirat pe 1 septembrie 2016. Potrivit notificării citate, comisia de negociere a ATSR nu a ajuns încă la o înţelegere cu patronatul, cu privire la revendicările formulate de către salariaţi.

„Pe timpul negocierilor ce au avut loc în vederea perfectării unui nou contract colectiv de muncă pentru perioada 2016-2017, părţile implicate în negociere, respectiv sindicatul reprezentanţilor ATSR, pe de o parte şi RA ROMATSA, pe de altă parte, nu au ajuns la o înţelegere cu privire la revendicările formulate de către salariaţi prin reprezentanţii sindicali. Concilierea ce a a avut loc prin reprezentantul ITM Bucureşti la nivelul unităţii a eşuat, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 21 noiembrie 2016″, se mai arată în notificare.

Managementul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a fost notificat de către sindicatul ATSR cu privire la organizarea grevei de avertisment, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul ROMATSA.

„Managementul ROMATSA va depune toate eforturile necesare pentru a stopa declanşarea grevei de avertisment şi va continua negocierea cu partenerii sociali. Totuşi, în situaţia declanşării grevei de avertisment, conform Legii Dialogului Social nr. 62/2011, ROMATSA va asigura 33,3% din zboruri. Nu vor fi afectate zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare şi salvare şi de urgenţă”, se arată în comunicat.

Aeronavele vor fi dirijate conform FLOW CONTROL-ului introdus de EUROCONTROL, se precizează în documentul citat.