Grindeanu: Dacă s-ar fi făcut pe jumătate din cât s-a vorbit, eram departe. Românii aşteaptă altceva de la politicieni decât vorbe

Românii așteaptă altceva de la politicieni decât vorbe, a afirmat, marți, premierul Sorin Grindeanu, precizând că, în anii trecuți, indiferent de guvernare, "s-a vorbit foarte mult".

23 mai 2017, 20:02
Grindeanu: Dacă s-ar fi făcut pe jumătate din cât s-a vorbit, eram departe. Românii aşteaptă altceva de la politicieni decât vorbe

„Cred că (…) românii așteaptă altceva de la politicieni decât vorbe. Și mă străduiesc și eu și ceilalți colegi ai mei să facem lucruri și aia e cea mai bună apărare a noastră în fața celor care mai mult vorbesc decât au făcut. Și slavă Domnului, în toți acești ani, indiferent de guvernare, s-a vorbit foarte mult. Din păcate, dacă s-ar fi făcut pe jumătate din cât s-a vorbit, eram (…), în mod sigur, mult mai departe”, a declarat Grindeanu, la televiziunea B1.

Totodată, întrebat cum merge guvernarea, șeful Executivului a răspuns: „Bine. Eu cred că, dacă facem așa un bilanț la patru luni, e o guvernare care a încercat și a și reușit — trecând peste experiențele pe care poate că puține guverne le-au avut la început și pe care le știm cu toții — să implementeze măsurile din programul PSD, măsuri care au fost urmărite și implementate pas cu pas”.

Despre ministrul Energiei

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, marți, că este mulțumit de ministrul Energiei, Toma Petcu, precizând că este „un om extrem de dinamic” și care stăpânește un domeniu „cu mari provocări”.

Întrebat la televiziunea B1 dacă este mulțumit de ministrul Energiei, șeful Executivului a răspuns: „Da, sunt mulțumit”.

În plus, Grindeanu a spus că Petcu stăpânește domeniul său de activitate. „Este un om extrem de dinamic, un om care stăpânește domeniul. E un domeniu nu simplu, un domeniu cu mari provocări și provocările vor fi și mai mari în perioada următoare”, a mai afirmat șeful Guvernului.