Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene: Salut abrogarea Ordonanţei de Urgenţă 13

Publicat: Joi, 16 Februarie 2017 20:16 // Actualizat: Joi, 16 Februarie 2017 21:22 // Sursa: romaniatv.net

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, joi, că a reiterat în timpul unei întrevederi cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, poziția fermă a Guvernului de a continua lupta împotriva corupției. Frans Timmermans a salutat abrogarea Ordonanţei 13.

Foto: agerpres.ro

"Am reiterat poziția noastră fermă de a continua lupta împotriva corupției. De asemenea, am spus ceea ce ne dorim în viitor, dacă vorbim despre ceea ce s-a discutat foarte mult în România, și anume reglementările din domeniul justiției, ca aceste lucruri să se întâmple în Parlament, printr-o dezbatere cât mai largă, care să implice instituții din România, ONG-uri, parlamentari bineînțeles, astfel încât deciziile Curții Constituționale, care se referă la articole din Codul penal și Codul de procedură penală să poată fi aprobate în Parlament", a declarat premierul Grindeanu, la Bruxelles, în timpul unor declarații de presă comune cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, potrivit Agerpres.

Totodată, Grindeanu i-a mulțumit lui Timmermans pentru această întâlnire "extrem de constructivă".

"Mulțumesc domnului prim-vicepreședinte pentru întâlnirea de astăzi, o întâlnire extrem de constructivă, extrem de aplicată pe ceea ce înseamnă stadiul implementării măsurilor din MCV, cerințelor pe care noi le-am făcut astăzi, și anume legate de a fi mai clare anumite specificații din MCV și (...) o să transmitem ceea ce dorim a fi clarificat, astfel încât să putem să îndeplinim toate cerințele din MCV. De asemenea, mulțumim pentru sprijinul și deschiderea arătate — înțeleg că au fost arătate și în anii trecuți — pentru fonduri pentru renovarea închisorilor, dar guvernele trecute n-au reușit să facă acest lucru. Noi suntem determinați să apelăm și mulțumim încă o dată pentru ajutor", a spus Grindeanu.

La rândul său, Frans Timmermans a salutat abrogarea OUG de modificare a Codurilor penale.

"Salut abrogarea Ordonanței de Urgență 13, acesta a fost un pas bun. Am sfătuit Guvernul României ca, pentru a clarifica situația juridică și a pune în acord hotărârile Curții Constituționale și pentru a aplica hotărârile internaționale, să acționeze cu o maximă deschidere, astfel încât toți cei care sunt interesați să se poată implica direct, să poată urmări ce se întâmplă, să poată vedea ce se face pentru a evita orice neînțelegeri, să nu se interpreteze că aceste lucruri ar slăbi lupta împotriva corupției", a mai afirmat Timmermans.

loading...
Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Comisia Europeană Frans Timmermans luptă anticorupţie Sorin Grindeanu
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.5512
RON
24 May
noapte 1 °
zi 9 °
Ultimele joburi adaugate
24 H