GROAZĂ într-un bloc din Iaşi. Două surori au fost înjunghiate şi au ajuns de urgenţă la spital

Două surori au fost înjunghiate de soţul uneia dintre ele, după un scandal în familie. Ca să nu poată fi prins, agresorul a blocat uşa apartamentului cu frigiderul.

RomaniaTV.net
28 nov. 2012, 08:31
GROAZĂ într-un bloc din Iaşi. Două surori au fost înjunghiate şi au ajuns de urgenţă la spital

Clipe de groază, marţi noaptea, într-un bloc din Tomeşti. Toţi locatarii s-au trezit din somn când au auzit două femei ţipând. Două surori, de 23, respectiv 24 de ani, au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost înjunghiate de soţul uneia dintre ele, scrie bzi.ro.

„S-au mutat aici recent: soţ, soţie, copil şi cumnată. Soţia şi cumnata au fost înjunghiate de soţ, una în gât şi una în picior. Au fugit pe scară şi au cerut ajutor. Le-am adăpostit aici şi Poliţia încearca să intre în apartament să-l scoată pe agresor. Mai e cu el şi copilul în vârstă de 4 ani”, a povestit un vecin.

Locatarii au încercat să intre în locuinţa bărbatului, să scoată copilul, însă agresorul, aflat se pare sub influenţa băuturilor alcoolice, a mutat frigiderul în faţa uşii, că nimeni să nu o poată sparge. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj SIR pentru reţinerea agresorului.