Guvernul a decis înfiinţarea Departamentului pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului

Guvernul a aprobat miercuri Ordonanţa de Urgenţă privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, informează Biroul de presă al Executivului, citat de Agerpres.

RomaniaTV.net
23 apr. 2014, 14:13
Guvernul a decis înfiinţarea Departamentului pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului

Măsura a fost decisă în vederea stabilirii unor măsuri pentru eficientizarea activităţii de privatizare, pentru dezvoltarea activităţii economice în condiţii de profitabilitate, a operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la operatorii economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precizează sursa citată.

Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului va prelua de la OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie), de la Departamentul pentru Energie, precum şi de la celelalte ministere, instituţii publice, structuri şi autorităţi pentru care derulează procesul de pregătire şi realizare a privatizării, fondurile financiare aferente activităţii de privatizare aflate în conturile acestora, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă.