Guvernul a publicat miercuri ordinea de zi a şedinţei de joi. Klaus Iohannis şi-a anunţat prezenţa

Guvernul a publicat miercuri, pe site, ordinea de zi a şedinţei de joi. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut guvernului să-i trimită agenda şedinţei cu cel puţin o zi înainte, anunţând că va participa la toate şedinţele de guvern.

RomaniaTV.net
19 dec. 2018, 13:34
Guvernul a publicat miercuri ordinea de zi a şedinţei de joi. Klaus Iohannis şi-a anunţat prezenţa

Guvernul va lua joi în discuţie două ordonanţe de urgenţă, 11 hotărâri şi 11 memorandumuri, potrivit ordinii de zi publicate pe site. De asemenea, se vor dezbate şase puncte de vedere asupra unor proiecte de lege.

Pe ordinea de zi anunţată nu figurează nici ordonanţa privind introducerea unor taxe şi impozite noi, nici ordonanţa privind amnistia şi graţierea.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat din nou miercuri, înainte de anunţarea ordinii de zi pe site-ulguvernului, că va merge la şedinţele de Guvern, precizând însă că aşteaptă şi anunţarea datei, orei şi agendei următoarei şedinţe, pentru că la Cotroceni nu a ajuns agenda.