Guvernul britanic a aprobat acordul privind Brexit

Publicat: Miercuri, 14 Noiembrie 2018 21:52 // Actualizat: Joi, 15 Noiembrie 2018 10:45 // Sursa: romaniatv.net

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat miercuri seară că guvernul său a aprobat acordul privind Brexitul, anunţă agenţiile internaţionale de presă.

Theresa May a declarat că guvernul a avut „o dezbatere lungă, detaliată şi pasională”, adăugând că acordul „este cea mai bună versiune care a putut fi negociată”, scrie The Guardian, potrivit News.ro.

„Decizia nu a fost luată uşor. Cred cu tărie că acest lucru este în interesul întregii Marii Britanii”, a precizat ea, adăugând că va oferi mai multe detalii joi, în Parlament.

Aprobarea Guvernului este necesară în vederea permiterii organizării unui summit excepţional cu liderii europeni, cu scopul de a valida acordul. Acesta urmează să fie ratificat, ulterior, de parlamentele britanic, parlamentele naţionale  ale statelor din  UE şi în Parlamentul European, înainte de ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, la 29 martie 2019.

Premierul britanic Theresa May a anulat întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, programată pentru miercuri, la ora 17.30, informează România TV, din cauza prelungirii şedinţei de guvern.

"Vă informăm că întrevederea Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, doamna Theresa May, programată pentru data de 14 noiembrie 2018, la solicitarea premierului britanic, nu va mai avea loc din motive obiective, ce țin exclusiv de partea britanică, având în vedere faptul că ședința de Guvern pentru a aproba textul acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană este încă în desfășurare", a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Citeşte şi: Premierul britanic Theresa May a anulat întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis UPDATE

 

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Brexit Klaus Iohannis Theresa May
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6480
RON
10 Dec
noapte 0 °
zi 5 °
Ultimele joburi adaugate
24 H