Elevii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională şi la bacalaureat în 2014, premiaţi de Guvern

Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre prin care elevii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională de la finalul clasei a VIII-a şi la examenul de bacalaureat vor fi premiaţi.

09 iul. 2014, 08:27
Elevii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională şi la bacalaureat în 2014, premiaţi de Guvern

329 de elevi vor fi premiaţi de Guvern. Astfel, vor fi premiaţi cei 104 absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat cu premii în valoare de 3000 lei de persoană şi cei 225 absolvenţi de clasa a VIII-a care au obţinut media 10 la evaluarea naţională cu premii în valoare de 2000 lei de persoană.

„Am luat o hotărâre de guvern prin care îi premiem pe cei care au luat 10 la bacalaureat şi la evaluarea naţională. Dincolo de partea materială, cred că e un lucru important să-i felicităm pe cei care au rezultate atât de bune la învăţătură şi să ne mândrim cu ei. Orice ţară are nevoie de elite şi de copii care învaţă”, a declarat Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern.

În sala de şedinţă au fost invitaţi şapte elevi, membri în consiliul naţional al elevilor, care au obţinut, la rândul lor, note maxime la examene.

„Dacă vă place, să vă alegeţi câte un portofoliu şi să-mi spuneţi când să vă numesc de tot în Guvern!”, le-a spus prim-ministrul elevilor.

104 de absolvenţi de clasa a XII-a au obţinut media 10 la în prima sesiune de Bacalaureat din 2014, în timp ce 225 de absolvenţi de calsa a VIII-a au luat media 10 la evaluarea naţională.

De asemenea, pe agenda şedinţei de guvern se mai afla o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Executivul mai are în vedere un proiect de act normativ pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, a Legii petrolului şi pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice ‘Transelectrica’ – S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ‘Transgaz’ – S.A. Mediaş.