Guvernul şi industria germane sunt îngrijorate. Coaliţia din Italia face declaraţii antieuropene

Guvernul german şi-a exprimat joi îngrijorarea în legătură cu declaraţiile antieuropene făcute de membri ai noii coaliţii de guvernare din Italia, iar Federaţia Industriilor de Germania (BDI) i-a cerut Romei să respecte tratatele Uniunii Europene (UE) şi regulile privind bugetul zonei euro.

24 mai 2018, 13:31
Guvernul şi industria germane sunt îngrijorate. Coaliţia din Italia face declaraţii antieuropene

Preşedintele italian Sergio Mattarella l-a mandatat miercuri pe politicianul novice Giuseppe Conte să conducă primul guvern din Italia format din partide anti-establishment care au promis că vor schimba din temelii UE.

‘Mai mult ca niciodată, Europa are nevoie de un partener italian de încredere, care, la fel ca înainte, să-şi vadă locul în inima Europei, nu în securitatea dezamăgitoare a naţionalismului’, a declarat adjunctul ministrului de externe german Michael Roth pentru revista Der Spiegel. Numeroase declaraţii făcute de membri ai noii coaliţii din Italia ‘stârnesc îngrijorare’, potrivit Agerpres.

Italia a trecut printr-o lungă perioadă de impas după alegerile neconcludente din martie. După săptămâni de negocieri infructuoase între diverse partide, Mişcarea 5 Stele (M5S) şi partidul Liga au convenit în cele din urmă vinerea trecută asupra unui acord de formare a unei coaliţii, promiţând reducerea taxelor şi creşterea consumului.

Declaraţiile lui Roth au fost reluate de BDI, care i-a cerut guvernului italian să respecte acordurile UE şi regulile bugetului comun al zonei euro, potrivit Agerpres.

‘Industria germană este îngrijorată în legătură cu programul de guvernare’ (din Italia), a declarat directorul general al BDI, Joachim Lang. ‘Noul premier (italian) Giuseppe Conte trebuie să aducă din nou cu picioarele pe pământ partidele din coaliţie. Promisiunile electorale costisitoare nu pot fi finanţate. Ele pun în pericol redresarea economică a Italiei’, a atenţionat el.

Lang a subliniat că producţia industrială a Italiei şi mai ales comerţul său extern au evoluat bine în ultimii trei ani. Industria Italiei este a doua cea mai mare din UE după cea a Germaniei, care este de departe cel mai important partener al companiilor italiene, cu schimburi comerciale bilaterale în valoare de 120 de miliarde de euro anual, a precizat Lang.