Handbalistele s-au întors acasă de la euro 2018. „Am arătat că ne putem bate cu oricine”

Echipa naţională de handbal feminin, care a ocupat locul patru la Campionatul European din Franţa, a revenit luni după amiază la Bucureşti. Mădălina Zamfirescu a declarat la Aeroportul Henri Coandă că marele câştig al acestei competiţii a fost că naţionala României a demonstrat că se poate lupta cu orice forţă.

17 dec. 2018, 17:55
Handbalistele s-au întors acasă de la euro 2018. „Am arătat că ne putem bate cu oricine”

Eu caracterizez acest Campionat European ca pe o experienţă foarte plăcută, până la urmă este un rezultat foarte bun. Cred că ar fi putut fi şi mai bun dacă Cristina era sănătoasă. Per total eu mă bucur şi le felicit pe fete pentru felul în care s-au dăruit şi am arătat că ne putem bate cu oricine, asta este cel mai important. Mi-aş fi dorit să joc mai mult, dar asta nu a depins de mine şi nu vreau să discut despre lucrul acesta. Mă bucur doar pentru acest rezultat împreună cu colegele mele. Un lucru foarte bun este că ne-am calificat la mondiale pentru că acum vom avea doar o perioadă de pregătire fără meciuri şi asta ne va ajuta foarte mult. Pe viitor ne dorim să scoatem un rezultat mult mai bun decât ăsta şi la mondial şi la Jocurile Olimpice„, a spus Mădălina Zamfirescu.

Bianca Baziliu, care a ajuns în Franţa după accidentarea Cristinei Neagu în partida cu Ungaria, a afirmat că nu şi-ar fi dorit să participe la competiţie în această conjunctură: „Sunt foarte mândră de fete. Eu am ajuns la sfârşitul Campionatului European şi nu îmi doream să ajung în acest context pentru că îmi pare foarte foarte rău pentru ceea ce se întâmplă cu Cristina. îi doresc sănătate şi să revină de 10 ori mai puternică pe teren după această accidentare. Pentru mine este foarte important acest loc patru pentru că este prima competiţie importantă la care particip şi mă bucur că am fost acolo chiar dacă nu mi-am dorit să fiu în contextul acesta. Pentru viitor ne dorim campionate bune şi foarte bune. Am văzut şi finala de ieri, a fost ceva extraordinar„.

Lotul echipei naţionale de handbal a fost aşteptat la Aeroportul Henri Coandă de secretarul de stat în MTS, Cosmin Butuza.

Tricolorele s-au clasat pe locul 4, iar rezultatele lor la CE din Franţa sunt: România – Cehia 31-28 (17-11), România – Germania 29-24 (14-11), Norvegia – România 23-31 (12-18), în grupa preliminară D, România – Olanda 24-29 (10-11), România – Spania 27-25 (10-12) şi România – Ungaria 29-31 (17-17), în grupa principală II, România – Rusia 22-28 (15-16) în semifinale şi România – Olanda 20-24 (8-15), în finala mică. Din semifinale, România a fost lipsită de aportul căpitanului Cristina Neagu, accidentată în finalul partidei cu Ungaria şi diagnosticată ulterior cu ruptură de ligament anterior încrucişat la genunchiul drept.

Obiectivul echipei României la CE2018 a fost clasarea pe unul din locurile 1-6. Tricolorele şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019 (Japonia), fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5. În 2016, titlul a revenit Norvegiei (locul 5 în 2018).